Vreme frumoasă luni în majoritatea regiunilor. Temperaturile cresc, dar apar ploi și intensificări ale vântulu
Luni avem vreme frumoasă și temperaturi în creștere în majoritatea regiunilor. Pe partea estică și pe la munte vin câteva ploi trecătoare, iar vântul are intensificări pe partea estică, în nord-est și în nord-vest, de asemenea, pe crestele Carpaților.
Maximele pleacă de la 23 de grade în depresiunile din estul Transilvaniei și ajung la 30 de grade în regiunile vestice.
În Dobrogea și Bărăgan găsim atmosferă însorită în cea mai mare parte a zilei. După-amiază, în unele zone se înnorează și e posibil să vină o ploaie de scurtă durată. Se mai încălzește puțin, iar maximele ajung la 27 de grade.
Vreme frumoasă luni în majoritatea regiunilor. Temperaturile cresc, dar apar ploi și intensificări ale vântulu
Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei găsim vreme schimbătoare: soare până la orele amiezii, când încep să se adune norii și vin câteva reprize de ploaie. Trecător, o să fie și descărcări electrice, iar vântul mai are unele porniri și atinge viteze de 50 de km/h. Temperaturile urcă până la 28 de grade.
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina norii se înmulțesc tot în a doua parte a zilei. O să plouă trecător, vor fi și tunete, și fulgere, iar vântul rămâne destul de insistent. Se face puțin mai cald decât ieri și se vor inregistra 26 de grade.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș găsim vreme bună. Soarele strălucește în cea mai mare parte a zilei, însă vântul agită atmosfera cu rafale de 50 de km/h. Temperaturile mai cresc puțin, iar în Maramureș se ating 29...30 de grade, conform PROTV.
În vestul României urmează o zi frumoasă. Doar pe la munte e posibil să vină o ploaie de scurtă durată, după orele prânzului, dar în celelalte zone avem vreme bună și caldă, cu maxime de până la 30 de grade.
Citește și: METEO Alertă de ploi torențiale și vijelii, în jumătate de țară. Se face mai frig decât normal
În Transilvania, în a doua parte a zilei se înnorează în zona montană, pe unde o să plouă trecător. Până atunci, însă, domină atmosfera însorită și se anunță vreme plăcută, cu temperaturi în creștere. În vestul provinciei se ating 27 de grade. Vântul are intensificări la altitudini mari.
Se încălzește și în zona Olteniei, pe unde temperaturile urcă până la 30 de grade în vestul provinciei. Avem soare și vreme bună aproape peste tot, mai puțin pe la deal și pe la munte, pe unde se înnorează și poate că o să vină o ploaie de scurtă durată.
Cam la fel va fi și în sudul României: atmosferă însorită și caldă în zonele joase, ceva înnorări și poate câțiva stropi de ploaie, pe spații mici, în regiunile de deal si de munte.
Vremea în București
În București, astăzi se mai încălzește puțin și se ating 28 de grade. Atmosfera se menține însorită până spre seară, când se înnorează și cresc șansele de ploaie. E posibil să picure trecător și la începutul nopții, iar minima ajunge la 17 grade.
Temperaturile cresc și la munte. În a doua parte a zilei o să plouă mai ales în masivele estice - dar pe suprafețe restrânse. S-ar putea să vină o ploaie trecătoare și în restul zonei montane, iar vântul se întețește la altitudini mari.