Doamna Tarcea ne spune „am obosit” și „în calitate de președinte al ÎCCJ, din păcate, trebuie să relaționez cu persoane din afara sistemului de justiție și din afara ÎCCJ. Ce am văzut, ce am trăit și ce am simțit m-a făcut să-mi fie extrem de dor să trăiesc printre oameni obișnuiți, cu foarte mult bun simț, cu foarte multă onestitate și cu mai puțină imaginație.”
Sigur, fiecare dintre noi are dreptul să facă exact ce dorește cu viața și cariera lui. Nu e nimeni obligat să facă nimic.
Și sigur că doamna Tarcea n-a avut prea multă liniște în ultimii ani. Și poate nici nu avea șanse să mai obțină un mandat la Curtea Supremă.
Doar mă gândesc, așa, la noi toți, că și noi ne dorim o viață liniștită în țara asta, lângă oameni obișnuiți cu bunul simț, cu onestitatea.
Și nouă ne e dor de viețile noastre frumoase. Doar că unii nu renunțăm și, cel puțin, încercăm să facem să fie bine. Să continuăm lupta asta epuizantă care, în final, am convingerea că ne va duce spre viețile acelea normale.
Spre binele comun, care, în momentele astea, nu cred că se obține prin a te gândi doar la binele propriu.
Iar noi nu o facem având lunar în cont salarii cu multe zerouri și nici nu ne așteaptă pensii speciale, tot cu multe zerouri. O facem pentru că asta trebuie să facem.
Atât. Și, da, pentru asta facem, cu anii, sacrificii personale, profesionale, ne trezim că ne gazează și ne bat niște nemernici pe stradă și tot așa.
Mă rog, e doar puțină dezamăgire să vezi cum funcționează la unii dorul de viață normală. În rest, cum spuneam, nimeni nu e obligat să facă nimic. Nici măcar să încerce.
Vom reuși, în final, cumva și vom fi bine. Asta e tot ce știu.
