Calendar

DE Radu Paraschivescu | Actualizat: 25.01.2020 - 08:45

În funcţie de felul cum îl priveşti, calendarul e o binecuvântare sau o pacoste. Te bucuri fiindcă vine weekendul, te întristezi fiindcă se termină concediul.

SHARE

În armata de pe vremuri, calendarul era unul dintre aliaţii neclintiţi ai soldatului care tăia ziua încă de la trezire, spre a-şi crea iluzia, cât de firavă, a unui obstacol depăşit.

Căci, se ştie, stagiul militar de atunci presupunea cam în fiecare zi doze mai mari sau mai mici (de obicei mai mari) de absurd, de umilire şi de sadism punitiv.

În căutarea unui complice incapabil să divulge şi să trădeze, militarul în stagiu descoperise – nu se mai ştie când – AMR-ul, acronim sub care se ascundeau cuvintele „Au Mai Rămas”.

Firicelul de speranţă se prelingea din această perfuzie psihologică în care, cu fiecare diagonală trasată pe câte o zi a calendarului, te mai apropiai cu un apus şi un răsărit de plecarea acasă.

Calendarul cazon nu ritma existenţa de zi cu zi a plutonului sau a companiei, ci mai degrabă măsura temperatura nerăbdării.

În paralel, calendarul civil marca sărbătorile legale şi religioase, cu o cromatică păstrată până azi. Cele două calendare suscitau reacţii diferite din partea posesorilor: militarii se plângeau de prea lenta scurgere a zilelor, civilii le deplângeau galopul.

Şi nimeni nu se putea consola cu filozofemul de bodegă „Zilele trec greu, anii trec repede”.

Astăzi, când armata nu mai e obligatorie şi trecerea graniţei a ajuns la fel de obişnuită ca mersul la piaţă, calendarul începe să aibă şi rosturi noi, departe de cele tradiţionale. Printre ele, rostul de-a ne stimula spiritul ludic.

Altfel spus, apetenţa pentru joc. Fenomenul se traduce în puzderia de zile dedicate te miri cui: unui segment de populaţie, unei specii pe cale de dispariţie, unui capriciu vestimentar, unei meserii, unei particularităţi fizice etc.

Johan Huizinga face următoarea observaţie în „Homo ludens”: „Jocul este o acţiune sau o activitate efectuată de bunăvoie înăuntrul anumitor limite stabilite în timp şi spaţiu, şi după reguli acceptate tot de bunăvoie, dar absolut obligatorii, care marchează apariţia unei situaţii sau a unui context «altfel decât viaţa obişnuită».

Vorba lui Zaharia Stancu în zilele când constata absenţa lui Constantin Noica de la şedinţele Uniunii Scriitorilor: „N-a venit tovarăşul Noica, sigur că n-a venit.

Fiindcă tovarăşul Noica nu este CA NOI, el este NOI CA.” Tot un joc e şi aici, dar de cuvinte. Şi între oameni culţi. Asta chiar dacă tot Huizinga susţine că „jocul este mai vechi decât cultura, pentru că noţiunea de cultură, oricât de incomplet ar fi ea definită, presupune în orice caz o societate, iar animalele nu l-au aşteptat pe om ca să le înveţe să se joace”.

A trecut mai bine de o săptămână de când, în noile calendare ale spiritului ludic, a fost marcată „Ziua statului degeaba”, sărbătoarea oblomovian-metaforică a leneşilor de pretutindeni.

Ea a venit imediat după altă găselniţă, tivită de data asta cu eghileţi infantili: „Ziua animalelor de casă îmbrăcate”.

Şi această sărbătoare a urmat tot unei trăsnăi: „Ziua învăţării numelui propriu în codul Morse”. Oricum,  mai sunt destule alte zile pe care se cuvine să le tratăm cu atenţie măcar din 2021 încolo: Ziua îngheţatei de căpşuni, Ziua electricităţii statice, Ziua fasolei, Ziua plonjării ursului polar sau Ziua schimbului de supe. Toate au avut loc în ianuarie. Et encore.

În ultimele zile ale lunii cei interesaţi pot lua parte la serbările şi jocurile prilejuite de Ziua persoanelor rebele, Ziua prăjiturilor cu ciocolată, Ziua constantei Euler, Ziua de-a-ndoaselea şi – în fine – Ziua croasantului.

E de aşteptat ca din februarie încolo să fim răsfăţaţi cu Ziua exoftalmicilor corigenţi la chimie, Ziua pantofilor stiletto sau Ziua sufleului de conopidă cu cristale Swarovski. Grădina e mare, gardul, minuscul.

Comentarii

© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Aici puteti modifica setarile de Cookie -