Pătrașcu cel Bun, cel mai blând domnitor din Țara Românească. A devenit tatăl lui Mihai Viteazul, după moarte
Pătrașcu cel Bun e considerat cel mai blând domnitor din Țara Românească, în perioada medievală. Este și motivul pentru care i s-a spus „cel Bun”. Dar cea mai mare realizare a lui a venit, de fapt, după moarte, când i s-a născut fiul din flori care avea să devină Mihai Viteazul.
Pătrașcu cel Bun a fost un domnitor atipic pentru Țara Românească.
Firea lui blândă l-a făcut să fie iubit de popor, dar nici boierii n-au avut de suferit în timpul domniei sale, așa cum e întâmpla de obicei.
Cu o domnie scurtă, însă, de nici patru ani, istoria l-a reținut mai ales pentru faptul că ar fi fost tatăl lui Mihai Viteazul, paternitate care i-a permis acestuia să aibă pretenții la tron.
Pătrașcu cel Bun, ajutat de Alexandru Lăpușneanu să obțină tronul
Pătrașcu cel Bun era fiul cel mai mic al domnitorului Radu Paisie și, prin urmare, nepot al lui Radu cel Mare.
Provenea, astfel, din nobilul neam al Basarabilor, dar nu i se cunoaște data nașterii.
A condus Țara Românescă pentru mai puțin de patru ani, între martie 1554 - decembrie 1557, suficient pentru a-și pune amprenta asupra destinului principatului.
În documentele de epocă apare cu numele de „Petraşco”, care era un diminutiv al clasicului „Petru”.
Forma modernă a acestuia - Pătraşcu -, pe care o folosim acum, a apărut mult mai târziu, ea impunându-se în istoriografie abia spre zilele noastre.
A ajuns să ocupe tronul părintelui său, înlocuindu-l pe unchiul lui, sângerosul Mircea Ciobanul, care a condus Țara Românescă în trei rânduri.
Poate că n-ar fi reușit s-o facă, dacă n-ar fi fost ajutat de intervenția la Înalta Poartă a lui Alexandru Lăpușneanu, domnitorul Moldovei.
Acesta, inițial, îl sprijinise pe cumnatul său, Mircea Ciobanul, să ia domnia.
Însă, ulterior, a căutat să-l dea jos din scaunul domnesc, după ce a aflat de un complot al acestuia care viza chiar răsturnarea lui de la conducerea din Moldovei.
Lui Pătrașcu i s-a spus „cel Bun”, pentru că, după cum aflăm din izvoarele timpului „a domnit bine ţara şi boiarii fără vrăjbi, fără morţi, fără prăzi precum tuturor place; pentru aceia şi Bun l-au numit, pentru bunătăţile lui ce avea”, conform eugenmanea.wordpress.com.
Citește și: Când a apărut mita la români? Mihai Viteazul a plătit 1.500.000 de galbeni pentru a obține tronul
Iar supranumele este justificat mai ales că, venind după domnia sângeroasă a unchiului său, Mircea Ciobanul, sub oblăduirea blândă a lui Pătraşcu Vodă, „nici un singur cap de boier nu căzu”, după cum spun cronicarii timpului.
În februarie 1554, Pătrașcu a primit firmanul și steagul de domnie din partea sultanului Suleyman Magnificul.
Pătrașcu cel Bun, otrăvit, se pare, din ordinul marelui vizir, Rustem Pașa
Padișahul a desemnat chiar şi un ceauş ca să-l însoțească în ţară pentru a-l înlătura pe Mircea Ciobanul care, până la sosirea noului domn în București, fusese deja arestat de otomani.
Preluând puterea, va instaura în ţară un climat de linişte, de care au profitat, în special, boierii.
Mulți dintre ei se autoexilaseră în Transilvania. din cauza conducerii autoritare, dure, a predecesorului său.
O bună parte dintre aceştia vor reveni acasă, unde domnitorul îi va repune în drepturi, înapoindu-le proprietăţile şi, în unele cazuri, chiar şi rangurile de care fuseseră deposedaţi de unchiul său.
El a făcut tot posibilul să-i convingă și pe boierii reticenți să facă același lucru, măritându-și chiar propria fiică, pe domniţa Maria, cu postelnicul Tudor, fiul marelui logofăt Radu din Drăgoeşti, unul dintre liderii foştilor pribegi.
Fire blajină şi cu aplecare către cele sfinte, Pătraşcu cel Bun a fost şi un important ctitor de aşezăminte religioase, el poruncind zidirea bisericii mănăstirii Gorgota (Golgota), de lângă Târgovişte, şi a Bisericii Domneşti din Râmnic.
Aparent, s-a arătat a fi loial sultanului - pentru că, practic, nu avea de ales.
De altfel, el afirma într-o scrisoare trimisă Senatului braşovean, la 23 mai 1555, „că suntem sub mâinile turcilor” pentru că „… mare este puterea împăratului (n.r. - sultanul Suleyman Magnificul) şi cine poate sta împotriva lui?”.
În culise, însă, în mare taină, Pătrașcu a avut în vedere și revenirea la vechea orientare politică a domnilor români, de încheiere a unor alianţe secrete cu statele creştine, în perspectiva găsirii unui moment propice înlăturării dominaţiei otomane.
Vrând-nevrînd, în 1556 a participat cu oastea, alături de Lăpușneanu, la instalarea principelui Ioan Sigismund Zapolya, favoritul turcilor, ca rege al Ungariei.
Citește și: Cine a fost cel mai enigmatic domnitor al Țării Românești? Fiu de pașă otoman, a domnit 30 de zile
Pătrașcu cel Bun a murit pe neașteptate, în a doua zi a Crăciunului din 1557.
El ar fi fost otrăvit, cel mai probabil, chiar de medicul lui din ordinul marelui vizir, Rustem Pașa, ginerele lui Suleyman și al sultanei Hurrem, care era căsătorit cu singura fiică a acestora, prințesa Mihrimah.
Există și ipoteza unei morți naturale, dat fiind că domnitorul era bolnav de ceva vreme, dar cum informațiile despre posibilele sale legături cu habsburgii ajunseseră și la urechile lui Rustem Pașa, soarta îi era oricum pecetluită.
A fost înmormântat la Mănăstirea Dealu, acolo unde, mai târziu, va fi adus și capul celui căruia i-a devenit tată după moarte.
Cine ar fi fost adevăratul tată al marelui voievod?
Pătrașcu cel Bun a fost considerat tatăl biologic al lui Mihai Viteazul, copil făcut, în afara căsătoriei cu Doamna Voica, cu o anume „doamnă Tudora” din Târgul de Floci, o localitate așezată la vărsarea Ialomiţei în Dunăre, dispărută astăzi.
Varianta este, la ora actuală, respinsă de majoritatea istoricilor, mai ales că viitorul mare voievod s-a născut după moartea presupusului său tată.
Dar chiar și ideea conceperii acstuia în ultimele luni de viață ale domnitorului pare total improbabilă, dată fiind starea de sănătate a lui Pătrașcu în ultimul an de viață.
Această origine din „os domnesc” a lui Mihai datează, însă, din perioada domniei sale, 1593-1600.
Ea a apărut în mare parte în cronicile Curţii sale, dictate sub supravegherea strictă a lui Mihai, dar şi pe actele oficiale, pentru a-i justifica acestuia pretenția și ocuparea tronului țării.
Dar această origine a fost intens contestată de mulţi istorici de renume și chiar de cronici străine sau româneşti scrise chiar în acea perioadă sau imediat după domnia primului unificator al principatelor româneşti.
Istorici importanţi, precum P.P. Panaitescu, care i-a şi dedicat un studiu monografic - arată că originea voievodală a lui Mihai Viteazul a fost trucată.
Informații despre adevărata origine a marelui voievod apar, totuși, în alte cronici, precum cea a lui Radu Popescu (1655 - 1729).
Conform acestuia, mama lui Mihai nu a fost „doamna Tudora”, ci pur şi simplu o femeie simplă pe care o chema tot Tudora, o văduvă din Târgul cu Floci.
Mai mult decât atât, Mihai ar fi fost un copil din flori, cu tată necunoscut sau doar presupus, bănuiala fiind că era vorba de un grec din Constantinopol venit cu negoţul în Ţara Românească.
Despe originea lui Mihai vorbește și o altă cronică, cea a armeanului Petre Grigorovici din Liov, un contemporan şi un apropiat al domnitorului muntean.
Acesta, pentru informarea curţii imperiale de la Viena, a scris o cronică a vieţii lui Mihai Viteazul. Armeanul spune că Mihai a fost fiul unei negustorese de rachiu din Târgul de Floci.
De fapt, însăși Tudora, mama lui Mihai, ar fi fost grecoaică din Epir, ceea ce ar indica o origine total grecească a viitorului voievod muntean.
Dar cum istoria nu mai poate fi întoarsă, oricare ar fi adevărul, faptele lui Mihai Viteazul vor rămâne la fel de importante, ele păstrându-i astfel, în posteritate, și memoria blândului Pătrașcu cel Bun.
