Newsweek România: Cum ar fi arătat literatura română în 1990 dacă nu ar fi căzut Ceaușescu?
Dan Lungu: Ultimii ani ai lui Ceaușescu au însemnat în cultură, printre altele, subfinanțare cronicizată, creșterea controlului politic și accentuarea rolului propagandistic al culturii. Probabil asta ar fi fost direcția în care s-ar fi mers mai departe.
Dincolo de cenzura care deja funcționa la toate nivelele de mai mulți ani, se accentua tendința de a controla nu doar publicarea cărților, ci și corpul scriitoricesc. Se debuta dificil și se intra tot mai greu în Uniunea Scriitorilor, a cărei conducere era strict dependentă politic. În schimb, erau încurajate mișcările de amatori în toate zonele culturale.
„Cântarea României“, dedicată de fapt cultului personalității lui Ceaușescu și naționalismului primitiv, ocupa tot mai mult scena publică. Deprofesionalizarea și amorțirea/extirparea conștiinței critice și artistice sunt mecanisme de slăbire a rezistenței culturale, a breslei.
Mișcările artistice de masă, adevărate armate propagandistice plătite de la locul de muncă, purtau mesajul partidului și cuplului dictatorial pe gama unei sensibilități accesibile, populare, proletare. Ultimii ani ai lui Ceaușescu înseamnă un regres al vieții culturale, care cunoscuse vremuri mai bune chiar în timpul dictaturii.
Până unde era acceptabil compromisul pentru un scriitor?
Deși nu eram integrat în viața literară oficială, îmi dau seama că devenise din ce în ce mai greu să-ți păstrezi decența ca scriitor. Se profila o întoarcere la anii ’50, în care „fratele sovietic“ era înlocuit cu însuși cuplul dictatorial ca țintă a admirației controlate prin propagandă.
Pentru autorii consacrați care nu erau fățiș împotriva regimului, toleranța era mai mare în ce privește lipsa lor de aderență la discursul oficial, însă pentru aspiranții la vizibilitate publică tributul devenea tot mai împovărător.
Pe de altă parte, mereu a existat o armată de scriitori mai mult sau mai puțini talentați gata oricând să facă servicii propagandistice, cu atât mai mult cu cât erau bine plătite – remunerația unei poezii de pe prima pagina a oficiosului de partid era contravaloarea unei biciclete, spune legenda.
Cred că dacă îți asumai lipsa de vizibilitate și nu tânjeai după privilegiile scriitorilor de curte, compromisul nu era necesar. E greu de spus ce s-ar fi întâmplat dacă mai rămânea zece ani sau mai mult Ceaușescu la putere, unde am fi ajuns.
E posibil să nu fi putut publica două rânduri, dacă primul nu era dedicat „conducătorului iubit“, așa cum, în anii ’50, telefonistele, după fiecare legătură pe care o făceau pentru o convorbire în rural, trebuiau să spună: „Aveți legătura. Trăiască lupta pentru pace!“.
Cum s-ar fi supraviețuit în cultură, dacă Ceaușescu ar fi trecut de ’89?
Ținând cont de direcția în care o luaseră lucrurile, cred că dacă Ceaușescu ar mai fi rămas la putere mult timp nu s-ar fi putut trăi din cultură fără compromisuri majore.
Mai mult, cultura ar fi evoluat în sensul masificării și al conținutului exclusiv propagandistic, am fi ajuns ca în Germania lui Hitler sau China lui Mao, modele de care oricum ne apropiasem periculos de mult.
Vă vedeți scriitor în comunism?
Dacă lucrurile ar fi evoluat potrivit scenariului de mai sus, singurele soluții acceptabile pentru un artist rămâneau emigrarea, invizibilitatea publică sau revolta, în funcție de circumstanțe și de temperamentul fiecăruia.
Nu mă îndoiesc că ar fi existat o masă de lăudători ai regimului, formată deopotrivă de cei care își vor fi oferit serviciile și până în acel moment, dar și „noi talente“ recrutate din marea masă a artiștilor amatori, care, în absența unei conștiințe artistice și civice, ar fi considerat că versificațiile lor sunt adevărate capodopere.
În ce mă privește, mi-e greu să afirm răspicat ce soluție din cele trei acceptabile aș fi ales. E ușor să te dai erou când nu ai trăit vremurile și să pretinzi că ai fi înfruntat vitejește regimul... Probabil aș fi emigrat, dacă aș fi avut cum.
Citește dosarul special „Omagii întrerupte”
Ce cărți am fi citit și ce filme am fi văzut dacă Ceaușescu nu cădea în 1989
Scriitori în comunism, miniștri în capitalism
„Fresca luptei revoluționare“ din cinematografie
Iliescu a înfierat un film tolerat de Ceaușescu
Repertoriul teatrelor, comandat de partid
Comentarii 0