Iranul, înainte de Revoluția Islamică din 1979, era o țară în care bătea tot mai puternic vântul deschiderii către valorile lumii occidentale, iar libertățile erau prezente într-un mod de neimaginat în ziua de astăzi, inclusiv pentru femei, categoria cea mai oprimată de regimul religios instaurat după înlăturarea șahului Mohammad Reza Pahlavi și a unei monarhii de dura e peste 2.500 de ani.
Iranul, înainte și după Revoluția Islamică din 1979. Femeile purtau fuste scurte și dansau rock
Iranul a avut cea mai lungă și continuă monarhie din cele cunoscute,, ea întânzându-se pe o durată de peste 2.500 de ani.
Ceea ce se numea, cândva, Persia, unul dintre ele mai importante imperii ale lumii, s-a transformat adical, în doar câteva decenii, după ce Revoluția Islamică din ianuarie 1979 l-a înlăturat de la putere pe șahul (împăratul) Mohammad Reza, ultimul monarh al Iranului.
El venise la putere în septembrie 1941, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când invazia anglo-sovietică din Iran a forțat abdicarea Șahului Reza Pahlavi, care conducea țara din 1925, fiind creatorul dinastiei Pahlavi.
Citește și: Război în Orientul Mijlociu. Aproximativ 200 de români solicită evacuarea din Israel și Iran
A fost urmat la tron de fiul său Mohammad Reza, în vârstă de 22 de ani. Acesta avea să fie ultimul împărat (șah) al Iranului, până la Revoluția islamică din 1979, potrivit britannica.com.
În timpul domniei sale, industria petrolieră deținută de britanici a fost naționalizată de prim-ministrul Mohammad Mosaddegh, care a beneficiat de sprijinul parlamentului național iranian pentru a face acest lucru.
Cu toate acestea, Mosaddegh a fost răsturnat în urma loviturii de stat iraniene din 1953, care a fost dată de armata iraniană sub egida Regatului Unit și a Statelor Unite.
Ultimul împărat al Iranului, șahul Mohammad Reza Pahlavi, a domnit între 1941-1979 - Foto: arhiva
Ulterior, guvernul iranian a centralizat puterea sub conducerea șahului și a readus companiile petroliere străine în industria țării prin Acordul de consorțiu din 1954.
În 1963, Mohammad Reza Pahlavi a introdus „Revoluția Albă”, ce a constat într-o serie de reforme menite să transforme Iranul într-o putere globală și să modernizeze națiunea prin naționalizarea industriilor cheie și redistribuirea terenurilor.
Regimul a implementat, de asemenea, politici naționaliste iraniene, stabilind numeroase simboluri populare ale Iranului legate de Cyrus cel Mare (600-530 î.Hr.), faimosul împărat al Persiei din Antichitate.
Ultimul împărat al Iranului, înlăturat de la putere în ianuarie 1979
Șahul a inițiat investiții majore în infrastructură, subvenții și acordarea de terenuri pentru populația țărănească, împărțirea profiturilor pentru lucrătorii industriali, construirea de instalații nucleare, naționalizarea resurselor naturale ale Iranului și programe de alfabetizare care au fost considerate unele dintre cele mai eficiente din lume.
În timpul guvernării sale de 37 de ani, Iranul a cheltuit miliarde de dolari pentru industrie, educație, sănătate și cheltuieli militare.
Citește și: EXCLUSIV Oficial al Consiliului Național al Rezistenței Iran: Teheran, sursa terorismului în Europa
Venitul național iranian a crescut de 423 de ori, iar țara a înregistrat o creștere fără precedent a venitului pe cap de locuitor - care a atins cel mai ridicat nivel din istoria Iranului - și niveluri ridicate de urbanizare.
Studente la Universitatea din Teheran, în 1967 - Foto: rarehistoricalphotos.com
Până în 1977, accentul pus de șah pe cheltuielile de apărare pentru a pune capăt intervenției puterilor străine în țară a culminat cu statutul armatei iraniene de a cincea cea mai puternică forță armată din lume.
Cu toate acestea, sub suprafața modernizării rapide și a creșterii economice a Iranului se întrezăreau tensiuni profunde. Reformele ambițioase ale șahului, deși transformative, au înstrăinat segmente semnificative ale societății iraniene.
Reformele agrare din cadrul Revoluției Albe au perturbat structurile tradiționale de putere rurală, lipsind de drepturi mulți proprietari de terenuri și nereușind să îmbunătățească în mod adecvat viața țăranilor.
Citește și: SUA pregătite să atace Iran. Scutul de la Deveselu, în alertă în fața represaliilor Teheranului
Urbanizarea și industrializarea rapide au creat dislocări sociale, pe măsură ce modurile tradiționale de viață s-au erodat.
În același timp, abordarea dură a regimului în ceea ce privește guvernarea - caracterizată prin cenzură, suprimarea disidenței și tacticile brutale ale SAVAK, poliția secretă iraniană - a alimentat resentimente generalizate.
Până în 1977, accentul pus de șah pe cheltuielile de apărare pentru a pune capăt intervenției puterilor străine în țară a culminat cu statutul armatei iraniene de a cincea cea mai puternică forță armată din lume.
Tineri iranieni dansând pe muzică rock, în a doua jumătate a anilor '60 - Foto: rarehistoricalphotos.com
Dar politica de occidentalizare a îndepărtat și antagonizat sistemul religios, care a considerat politicile sale laice și reformele culturale drept un atac la adresa valorilor islamice.
În plus, decalajul tot mai mare al bogăției, în ciuda creșterii economice generale, a favorizat frustrarea în rândul populației urbane sărace.
Aceste nemulțumiri, împreună cu percepția că șahul era din ce în ce mai îndepărtat de iranienii obișnuiți, au pus bazele unei nemulțumiri tot mai mari.
Protestele împotriva regimului au început să ia amploare în 1977, în mare parte ca reacție la corupția guvernamentală, inegalitatea economică și opresiunea politică.
În 1978, tulburările s-au transformat în manifestații masive, alimentate de nemulțumirea populară și de mesajele puternice ale ayatollahului Khomeini, principalul său contestatar, aflat în exil la acea vreme.
Citește și: Războiul Israel - Iran, într-o nouă fază. Trump: Toată lumea ar trebui să evacueze imediat Teheranul
Momentul decisiv a venit pe 8 septembrie 1978,zi cunoscută ca „Vinerea Neagră”, când forțele de securitate au deschis focul asupra protestatarilor din Piața Jaleh din Teheran, provocând sute de morți. Acest incident a zdruncinat regimul șahului și a dus la escaladarea protestelor.
În cele din urmă, pe fondul declanșării Revoluției Islamice și a neimplicătii aliaților occidentali în salvarea regimului său, sortit pieirii, șahul a părăsit Iranul plecând în exil, în ianuarie 1979.
Astfel, pe 16 ianuarie, Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr a părăsit Iranul, marcând sfârșitul monarhiei care guvernase țara timp de peste 2.500 de ani.
Acest moment a fost rezultatul unor manifestații masive, tulburări politice și sociale care au culminat cu Revoluția Islamică (Iraniană), o mișcare ce avea să transforme Iranul într-o republică islamică sub conducerea ayatollahului Ruhollah Khomeini.
Revoluția a dus la înlocuirea statului imperial iranian cu Republica Islamică Iran, guvernul monarhic al lui Mohammad Reza Pahlavi fiind înlocuit de teocratul Khomeini, în vârstă de 76 de ani la acel moment.
Înlăturarea lui Pahlavi, ultimul șah al Iranului, a marcat oficial sfârșitul monarhiei istorice a Iranului, iar Khomeini a preluat conducerea ca Lider Suprem al Iranului.
În Republica Islamică a Iranului, femeile trebuie să respecte un cod vestimentar strict - Foto: Profimedia Images (cu rol ilustrativ)
Doar un an mai târziu, în 27 iulie1980, Mohammad Reza Șah a murit în exil în Egipt, unde i se acordase azil politic de către președintele egiptean Anwar Sadat, iar fiul său Reza Pahlavi s-a declarat noul Șah al Iranului în exil.
Sub conducerea lui Khomeini, Iranul a fost transformat într-o republică islamică, iar constituția adoptată în 1979 a instituit un sistem politic bazat pe principiul „velayat-e faqih” (conducerea unui jurist islamic), oferindu-i liderului suprem autoritate absolută.
Sub regimul islamic, politica internă și externă a fost definită de antiamericanism, control social strict și accent pe valorile religioase.
Influența Islamului Shi’a, iranienii fiind majoritar șiiți, care este religia predominantă în Iran, se resimte în toate aspectele vieții cotidiene, de la reguli de conduită socială până la legile naționale.
Citește și: Noul șef al armatei iraniene, ucis la patru zile după eliminarea predecesorului său
Aceste reguli nu sunt doar o reflecție a doctrinei religioase, ci și o modalitate prin care guvernul impune stabilitatea politică și coeziunea socială.
Declarându-se propriul mesager al lui Allah, viziunea ayatollahului Khomeini pentru Iran a fost o întoarcere la valorile islamice conservatoare și o epurare a influențelor occidentale, conform rarehistoricalphotos.com.
Aceasta a implicat o reinterpretare radicală a orientărilor sociale islamice și un regres către standardele religioase practicate cu peste o mie de ani în urmă. Drepturile modeste pe care femeile le obținuseră sub șah au fost sumar revocate de Khomeini.
Unul dintre aspectele cel mai vizibile ale regulilor impuse în Iran este codul vestimentar strict, în special în ceea ce privește femeile.
De asemenea, relațiile dintre sexe sunt reglementate în mod riguros, iar legile care guvernează aceste relații sunt concepute pentru a proteja valorile tradiționale islamice.
Imaginile din Teheran dinainte de revoluția islamică arată tinere purtând dezinvolt fuste scurte, bărbați și femei dansând rock și fiind, în general, aliniați la curentele cultural-artistice ale timpului din lumea ocidentală capitalistă.
Dacă înainte de 1979 o plimbare prin Teheran semăna cu una ce semăna prin orice capitală occidentală, moda și distracțiile fiind asemănătoare cu cele din Londra și Paris, revoluția islamică a desființat toate aceste libertăți și exprimări individuale, normele religioase ducând societatea înapoi la cutumele de ev mediu.
După moartea lui Khomeini, în iunie 1989, urmașul său ca lider suprem religios al Iranului a devenit ayatollahului Ali Hosseini Khamenei, născut în 1939, cel care se află în funcție și la ora actuală.
