Acum 1.500 de ani, un general dac a asediat Constantinopolul, măreața capitală a ceea ce e cunoscut mai ales sub numele de Imperiul Bizantin, în fapt Imperiul Roman de Răsărit, continuatorul vechii puteri imperiale, după căderea Romei în fața loviturilor popoarelor migratoare, în anul 476.
Cine a fost generalul dac ce a asediat Constantinopolul? A murit apărând credința ortodoxă
Cucerirea Daciei de către legiunile împăratului Traian în 106, în urma războaielor daco-romane, n-a însemnat și dispariția dacilor din istorie.
Mii de foști supuși ai regelui Decebal s-au adaptat, treptat, normelor imperiale, unii dintre ei ajungând să dețină poziții înalte în armata romană, câțiva ajungând chiar și pe tronul imperiului.
În plus, provincia Dacia Traiana n-a acoperit decât o treime din spațiul populat de daci, ea dispărând oricum după retragerea aureliană de pe teritoriile nord-dunărene din anul 271.
Citește și: Cine a fost strănepotul lui Decebal care a ajuns împărat roman? A vrut să creeze Imperiul Dacic
Dar neamul dacilor a fost dus mai departe în zone locuite de marele neam al traco-geților de secole, precum teritoriile sud-dunărene organizate în provincia Moesia Inferioară, ce cuprindea inclusiv zona Munteniei, a Dobrogei și nordului Bulgariei.
În acel perimetru a venit pe lume și cel cunoscut sub numele de Vitalian, cel care avea să conteste autoritatea împăratului de la Constantinopol în numele apărării dreptei credințe ortodoxe.
Despre el nu se știe exact când s-a născut, dar localitatea natală a fost cetatea Zaldapa din Moesia inferioară, azi localitatea Abrit din nord-estul Bulgariei, foarte aproape de granița cu România.
Fapt important, mama lui Vitalian era sora celui care a fost Patriarhul Macedonius al II-lea al Constantinopolului în perioada 496-511.
Prin urmare, originea dacă i-a provenit din partea tatălui, cunoscut sub numele roman de Patriciolus.
Împăratul Anastasie I, reprezentat împreună cu soția sa, Ariadne, a fost cel împotriva căruia s-a ridicat Vitalian - Foto: arhiva
Deși cronicarul bizantin Ioan Malalas, contemporan cu Vitalian, îl numește trac în lucrarea sa „Cronografia”, alții i-au spus „got” sau „scit”, dar sursele respective, mult mai târzii, sunt dubioase și interpretabile.
În schimb, același Malalas spune despre Vitalian că l-a ucis pe comandantul cetății Odesos din Moesia cu un „pumnal getic”, faimosul „sica”, cel care băgase groaza și-n trupele împăratului Traian în timpul războaielor daco-romane.
Citește și: Ce nume purtau dacii, de fapt? De la Daos la Geta, de la Biciclis la Dida. Care era cel mai comun?
Mai mult de atât, se știe că Vitalian a mai avut cel puțin trei frați, botezați de tatăl lor Bouzes, Coutzes și Veniles, iar sonoritatea primelor două nume nu poate să nu ne amintească de onomastica veche a dacilor.
Vitalian și-a urmat tatăl într-o carieră în armata imperială, iar în 513 devenise comandant de rang înalt în Tracia, având funcţia de „comes foederatorum”, adică de comandant al trupelor de foederati - cei care nu aveau cetățenie romană - formate în majoritate din „barbari”.
Generalul dac a atacat Constantinopolul cu o armată uriașă
În anul 513, Vitalian s-a răsculat împotriva împăratului de la Constantinopol, Anastasie (491-518) I, iar principalul motiv a fost unul extrem de rar pentru acea perioadă.
Spre sfârșitul secolului al V-lea, generalii romani erau rareori participanți activi la disputele teologice.
Dar generalul cu origini dacice era un apărător al ortodoxiei și s-a revoltat împotriva politicii anti-calcedoniene a monarhului Imperiului Roman de Răsărit, potrivit cambridge.org.
Anti-calcedonianismul, susținut de Bisericile Orientale Creștine, nu recunoștea deciziile Sinodului al IV-lea de la Calcedon din 451 în legătură cu natura atât umană, cât și dumnezeiască a lui Hristos.
Însă el a asociat la răscoală nu numai trupele de „barbari”,ci şi pe cele romane din dioceza Traciei, precum şi ţărani din diverse regiuni.
Citește și: Cum a provocat aurul dacic prima criză mondială? Romanii au prădat 166 de tone din Dacia
Nemulţumirea ţăranilor se datora noului sistem de impozitare, instituit de Anastasie, care pe de-o parte reprezenta o degrevare a celor care se ocupau cu comerţul şi meşteşugurile, dar pe de alta reprezenta o sarcină greu de suportat pentru populaţia rurală.
În aceste condiţii, Vitalian atacă de mai multe ori trupele imperiale, ajungând chiar până sub zidurile Constantinopolului în fruntea unei imense armate de 50-60.000 țărani și soldați.
Aceștia din urmă îl părăsiseră pe impopularul comandant militar din dioceza Tracia, Hypatius, nepotul împăratului. Era doar o chestiune de timp ca generalul dac să cucerească măreața capitală a imperiului.
Totuși, a fost dispus la negocieri cu împăratul, iar în timpul acstora, Anastasie i-a propus numirea în funcție de „magister militum per Thraciam”, de comandant militar al Traciei.
În plus, acesta a promis că va convoca un nou Sinod Ecumenic, la Heraclea, sub conducerea Papei Hormisdas (514 - 523), la acea vreme Biserica Creștină nefiind încă scindată între catolici și ortodocși., lucru ce avea să se întâmple abia în 1054.
Numai că Papa a pus drept condiție a participării sale tocmai aprobarea de către împărat și toți episcopii orientali a deciziilor Sinodului de la Calcedon, lucru care a dus la imposibilitatea reunirii noului sinod.
Împăratul Iustinian I, cel bănuit că ar fi fost în spatele omorârii lui Vitalian, a ridicat faimoasa biserică Sfânta Sofia din Istanbulul de azi - Foto: arhiva
În acest impas și pentru a-l contracara pe Vitalian, Anastasie îi ia funcția de „magister militum per Thracias” și i-o oferă unui ofițer numit Cyril, care îl atacă pe generalul dac..Dar acesta ripostează energic și cucerește Odesa, baza armatei lui Cyril, când îl și ucide.
În disperare de cauză, Anastasie îl declară pe Vitalian „inamic public” și pregătește o armată de 80.000 oameni sub comanda lui Hypatius, nepotul său, și a hunul Alathar, noul „magister magister militum în Tracia”, după omorârea lui Cyril.
După o mică victorie inițială armata lui Hypatius, la Acris - azi Caliacra, în Bulgaria, pe țărmul Mării Negre - în toamna anului 513 în urma unui atac nocturn, Vitalian reușește să zdrobească armata imperială, iar amândoi comandanții au fost luați prizonieri, conform romania-misterioasa.ro.
Citește și: Care este mesajul scris în piatră al împăratului Traian lăsat în Dacia? Rezistă și după 1.900 de ani
În anul următor, Vitalian adună o flotă de 200 de vase din porturile Mării Negre pe care o alătură armatei sale și amenință capitala imperiului și pe mare, nu numai pe uscat.
Vitalian a mărșăluit din nou asupra Constantinopolulu, iar Anastasie este forțat să renegocieze și să accepte condițiile impuse de general, printre care - din nou -titlul de „magister militum per Thracias”, plata a 5.000 de livre aur pentru răscumpărarea lui Hyspatius, reconfirmarea episcopilor calcedonieni și convocarea unui sinod la 1 iulie 515.
Dar cum ultimele două condiții nu au fost respectate, în 515 Vitalian se întoarce în fruntea armatei sale spre Constantinopol, cucerește cartierul Sycae, Galata de azi, unde își face cartierul general.
Deși se părea că deține toate atuurile, flota lui Vitalian este distrusă într-o bătălie navală dată la intrarea în golful Cornul de Aur, forțele imperiale folosind temutul „foc grecesc” cu care au incendiat navele inamice.
Dar, în iulie 518, Anastasie moare, iar cauza revoltei lui Vitalian dispare oată cu acesta. Noul împărat, Iustin I, tot de origine traco-dacă, adoptă o poziție pro-calcedoniană și îl cheamă la Constantinopol pe Vitalian numindu-l „magister militum in praesent”, consul onorific, apoi îl înalță la rangul de patrician.
Citește și: Cine a fost fratele lui Decebal? Un împărat roman l-a încoronat rege al dacilor. Ce soartă a avut?
Vitalian devine tot mai popular în imperiu, iar în 520 este numit „consulul anului”, alături de Rusticius.
Această glorie avea însă să stârnească invidia atât a împăratului, cât mai ales a nepotului acestuia Iustinian, care vedea în Vitalian un concurent la tronul imperial.
Astfel că generalul dac este executat, în iulie 520, sub acuzația de uneltire contra împăratului, conform istoricului Ioan din Nikiou, dar cei mai mulți cronicari îl acuză de crimă pe viitorul împărat, Iustinian I.