Nicolae Ceaușescu a avut parte de mai multe inundații în România, în perioada în care a condus țara, între 1965-1989. Iar cele din cursul anilor 70 sunt considerate printre cele mai mari din toată istoria țării.
Deși era „lider maxim” în timpul „partidului unic” comunist, acest lucru nu garanta eficiența absolută a măsurilor de prevenire ori de îndreptare a cauzelor și urmărilor acelor inundații catastrofale.
Ce-l enerva pe Nicolae Ceaușescu la inundațiile din România din anii '70? „S-a făcut o porcărie!”
În acastă perioadă, România se confruntă, din nou, cu căderi mari de precipitații urmate de creșterea îngrijorătoare a cotelor apelor din bazinul hidrografic românesc.
De altfel, miercuri, 28 mai, specialiștiide la Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) au emis avertizări Cod roşu de inundaţii pentru un sfert din județele țării.
Tot ce putem spera este ca debitul crescut al râurilor să nu provoace, totuși, inundații catastrofale, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, în timpul regimului comunist, în 1970 și 1975.
Citește și: Cum a scăpat Nicolae Ceaușescu din complotul din 1984? Cine a fost în spatele acțiunii?
Nici nu se urcase bine pe „tronul” rămas liber după moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, din martie 1965, ca secretar general al PCR, că, pe fondul unei ierni bogate în zapadă, în 1966 Nicolae Ceaușescu a dat piept cu primele inundații din propriul regim.
Astfel, din cauza cantităților mari precipitații căzute în perioada 29–31 mai 1966, precedate de alte ploi puternice, produse în intervalul 25–28 mai, nivelul apelor în râurile din zona Banatului au crescut considerabil.
Cel mai grav incident din cadrul acestor inundații a fost ruptura digului de apărare de pe malul stâng al râului Timiș, în apropierea localității Gad, în dimineața zilei de 1 iunie.
Această ruptură a provocat inundarea a mii de hectare de teren, cauzând daune materiale considerabile: circa 6.500 hectare inundate, dar și 4 localități.
Zonă din Moldova afectată de inundațiile din 1970 - Foto: comunismulinromania.ro
Dar ce s-a petrecut în 1966 avea să fie „floare la ureche” pe lângă ce a urmat în primăvara și vara lui 1970, catastrofalele inundații din acel an fiind considerate printre cele mai mari din istoria României.
Atunci, țara noastră a fost lovită de inundaţii în mai multe perioade, pe parcursul lunilor mai-iunie-iulie, ele provocând 46 de morți şi mari pagube materiale pentru zeci de mii de familii, dar şi importante pagube economice - în agricultură, industrie, transporturi.
Citește și: 10 lucruri mai puțin știute despre Nicolae Ceaușescu. Ce record mondial a deținut?
După o iarnă consistentă în zăpadă, primăvara s-a dovedit a fi ploioasă, cu precipitații teribile, cuprinse între 150-200 l/mp de apă, iar la munte peste 300 l/mp.
Primul val de inundaţii s-a produs în perioada 12-15 mai 1970 şi a afectat 37 de judeţe ale ţării. Al doilea val a lovit în perioadele 23-25 mai şi 11-13 iunie, prelungindu-se în unele zone ale ţării până la începutul lunii iulie.
Nicolae Ceaușescu îi critica pe „gură-cască” ce nu ajutau armata în lupta cu apele
Presa de la acea vreme scria că „pierderile social-economice provocate de aceste inundaţii au fost uriaşe”.
Astfel, bilanțul se cifra la „256.000 persoane şi 460.000 de animale evacuate, 83 localităţi puternic afectate şi 1.528 parţial afectate, 13.070 case complet distruse, 11% din suprafaţa agricolă a ţării compromisă”, conform academia.edu, citată de Agerpres.
Ceaușescu a mers în zonele cele mai afectate, a vorbit cu oamenii și a dat indicații autorităților locale, asigurându-se că ordinele îi sunt aduse la îndeplinire, dar încă purtându-se „cu mănuși” cu factorii de răspundere și cu populația.
În 1970 încă se afla în faza în care acumula capital politic și uman, intern și internaționa, din care, practic, avea să trăiască până la finalul sângeros adus de evenimentele din decembrie 1989.
Citește și: VIDEO 21 Decembrie 1989 Mitingul la care a căzut Nicolae Ceaușescu. Filmul ultimei zile de dictatură
Dar, după cinci ani, lucrurile aveau să se schimbe semnificativ., când țara a fost lovită de alte inundații distrugătoare.
Deja, Ceaușescu își stabilizase puterea și îi îndepărtase pe vechii comuniști care-l ajutaseră să preia frâiele partidului, în 1965, precum Ion Gheorghe Maurer.
Mai mult, în 1974, devenise primul președinte al României, funcție inexistentă până la el, primind cu acea ocazie, în mod simbolic, și un sceptru prezidențial - un non-sens în termeni - ca simbol al autorității.
Nicolae Ceaușescu, în mai 1970, în mijlocul locuitorilor orașului Satu Mare, în timpul inundațiilor din acel an - Foto: Fototeca online a comunismului românesc - cota 1/1970
Astfel, în vara anului 1975, când după două săptămâni de ploi în aversă, între 3 şi 16 iulie, inundaţiile au lovit din nou România, provocând 49 morţi şi 12 dispăruţi, el era pregătit să abordeze diferit problema, mult mai dur.
În urma căderilor masive de apă și al revărsării răurilor și pâraielor, judeţele Mureş, Buzău, Prahova, Vâlcea, Ilfov şi Argeş au fost cele mai afectate.
Ceauşescu a adoptat primele măsuri în seara de 3 iulie 1975. Printr-o intervenţie în direct, la televizor şi radio, șeful statului a citit Decretul prezidenţial nr. 145 prin care se instituia starea de necesitate.
De asemenea, a făcut un apel imperativ la populație ca să strângă cât mai grabnic recolta de pe câmpuri.
Unităţile Armatei, Miliţiei, Securităţii şi Gărzile Patriotice au primit consemn de „stare de alarmă“, iar din închisori au fost scoşi la muncă 33.500 deţinuţi, conform historia.ro.
În aceeaşi seară, Ceauşescu i-a convocat pe prim-secretarii „judeţenelor“ de partid la o teleconferinţă. Ploua deja încontinuu de două zile.
Citește și: Cosmonautul român uitat. A fost rezerva lui Dumitru Prunariu în zborul din 1981. A murit anonim
După ce a ascultat rapoartele din teritoriu, judeţ cu judeţ, el le-a cerut primilor-secretari să scurgă apa de pe câmpuri, să repare şoselele, căile ferate, legăturile telefonice şi liniile electrice.
În 1971, România declanşase, cel puţin pe hârtie, un vast program pentru regularizarea cursurilor de ape, protejarea fabricilor, uzinelor şi localităţilor din zonele expuse.
Dar hotărârile „nu s-au transpus integral în viaţă“, după cum era una dintre formulările „limbajului de lemn” din acea perioadă.
Ca să remedieze situaţia, Ceaușescu a trecut Consiliul Naţional al Apelor - până atunci subordonat Ministerului Agriculturii) - sub autoritatea Guvernului şi în responsabilitatea viceprim-ministrului Emil Drăgănescu.
Înfierbântat și dornic să arate cine e șeful, el s-a luat inclusiv de specialişti, criticând barajele de pe Argeş, pe care le-a catalogat „slabe, subdimensionate“, făcute „fără nici un studiu serios şi fără răspundere“.
În opinia lui Ceauşescu, podurile erau şi ele prea joase. Nici digurile din nordul Bucureștiului „nu aveau nici o valoare“ în viziunea primului președinte al României, e drept, în formula de republică socialistă.
„S-a făcut o porcărie ceea ce este acolo“, s-a răstit Ceauşescu la cei însărcinați cu aceste aspecte, care deja tremurau la gândul că „șeful” ar putea lua și alte măsuri împotriva lor în afara de descărcarea nervoasă.
Apoi a comentat negativ și despre bucureştenii care asistau pasivi la revărsarea apelor. „Armata lucra şi gură-cască stăteau pe mal unde plângeau, alţii râdeau şi alţii furau“, spunea el, furios pe populația Capitalei.
Dar cei mai beșteliți au fost locuitorii din Arcuda, comuna Joița, din nordul județului Giurgiu, unde se afla și încă se află cea mai veche și mai mare stație de epurare a apelor pentru Capitală
Despre aceștia și incapacitatea lor de a gestiona problemele, Ceaușescu a spus, fără alte ocolișuri, că „ar fi trebuit bătuţi toţi în frunte cu primarul“, potrivit sursei menționate mai sus.
Nici ardelenii n-au scăpat de furia lui secretarului general al PCR, nemulţumit că nu s-au construit diguri la Tg. Mureş, Deva, Alba Iulia, Sighişoara şi Mediaş. Ceauşescu a fost foarte dur şi în problema despăgubirilor.
„Cine nu are asigurare, nu primește nimic”, a hotărât el, făcând referire la locuinţele particulare şi sediile cooperativelor agricole înghiţite de ape. „Să nu stea cu degetul în gură că le dă statul. Să se aşeze la lucru!“, a mai ordonat „cel mai iubit fiu al poporului”.
Ce-i drept, Ceaușescu n-a stat locului nici o clipă în acele săptămâni, zburând la bordul elicopterului prin toate zonele afectate din țară.
În noaptea de 4 spre 5 iulie, viitura a ameninţat chiar Capitala. Mari probleme erau la apărarea barajului de la Buftea, unde apele crescuseră cu 35 cm.
Cartierele Giuleşti-Sârbi şi Crângaşi erau deja inundate, iar Ceauşescu a propus concentrarea eforturilor pe două diguri, la Dragomireşti şi Ciurel.
În 5 iulie, sâmbăta, a vizitat de dimineaţă zona în care Dâmboviţa intra în Bucureşti, dând alte indicații prețioase pe care miniștrii care-l însoțeau și le notau conștiincioși în carnețele.
În aceeași zi s-a dus în control, la Dragomireşti şi la Roşu-Nord, iar seara, însoţit de consoarta Elena, a zăbovit la digul Ciurel.
Citește și: Care a fost portretul blestemat al lui Nicolae Ceaușescu? Pictorii luau și 100.000 lei pe un tablou
Le cerea oamenilor să muncească și câte 12-14 ore pe zi pentru întărirea digurilor, lărgirea albiilor râurilor sau strângerea recoltei, dar adevărul este că acest program și l-a aplicat și lui însuși.
Vreme de două săptămâni, Ceaușescu a străbătut țara în lung și-n lat, încercând, parcă, să fie peste tot, să controleze tot și, firește, subordonații să-și facă treaba, mai de voie, mai de frică.
Ulterior, au mai existat și alte valuri de inundații, inclusiv după 1990, dar niciodată n-au mai atins amploarea pierderilor de vieți omenești și a pagubelor materiale din anii '70.
