Când a fost scris primul text in limba română cu litere latine? A fost descoperit într-un muzeu din Budapesta și este mult mai puțin cunoscut decât Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung.
Dar diferența majoră dintre ele este că celebra scrisoare de la 1521 a fost redactată în alfabetul chirilic, pe când celălalt document a fost scris cu caractere asemănătoare celor pe care le folosim și astăzi.
Când a fost scris primul text in limba română cu litere latine? Găsit într-un muzeu din Budapesta
Dacă am fi întrebați care este cel mai vechi text scris în limba română, probabil că am răspunde rapid că Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung de la 1521, așa cum am învățat și la școală.
Dar...e un dar. Faimoasa scrisoare a fost redactată cu alfabet slavonesc sau chirilic, care folosea semne slave și non-slave, dar care, pronunțate, „sunau” românește.
Trebuie menționat că scrierea limbii române s-a practicat, de-a lungul istoriei, cu două tipuri de alfabete, chirilic şi latin,
Citește și: Cursuri de limba română în Moldova: Mai multe cereri decât locuri. Inclusiv din Tiraspol
Cercetătorii români au susţinut că s-a scris în limba română, cu alfabet slavon, chiar și înainte de anul 1521, în secolul al XV-lea.
Deocamdată, acea Scrisoare a lui Neacșu încă reprezină cel mai vechi text de acest fel descoperit până acum, adică o mărturie concretă, palpabilă a acelui tip de scriere a limbii române.
Oricum, timp de peste trei secole, românii au fost obligaţi să folosească, în scrierea limbii lor naţionale, mai întâi, alfabetul slavon sau chirilic. De ce?
Cât timp s-a folosit alfabetul chirilic în Țările Române?
Pentru că limba oficială folosită în biserica ortodoxă română, în administraţia de stat şi în primele şcoli care funcţionau pe lângă biserici şi mănăstiri era slavona, potrivit limbaromana.org.
Și era slavona, deoarece latina era folosită de Biserica Catolică, puternicul „rival” al ortodoxiei pentru supremație în lumea cretină.
Fragment din primul text în limba română scris cu caractere latine - Foto: historia.ro/Biblioteca Digitală BCU Cluj
Dar se pare că, cel puțin în Moldova, s-a scris cu caractere latine încă de pe vremea lui Alexandru cel Bun, care a domnit în perioada 1400-1432, după cum scrie marele savant, el însuși domn al Moldovei, Dimitrie Cantemir, în monumentala lucrare „Descriptio Moldaviae” (1714), în capitolul „Despre literele Moldovenilor”.
Dar, tot marelui erudit din secolul al XVIII-lea, spunea că cel care a întors această tendință a fost mitropolitul Moldovei, Teoctist care l-a sfătuit pe Alexandru cel Bun să înlocuiască literele latine cu cele slavone „ca să stârpească şi mai mult orice sămânţă papistăşească din biserica moldovenească”.
Citește și: Radu Filip (MAE): „Este o dovadă ştiinţifică că limba moldovenească nu există. Există doar româna”
Teoctist avea și un motiv destul de întemeiat: mitropolitul dinaintea sa „trădase cauza” și trecuse la catolicism.
Alfabetul chirilic a fost folosit, în mod regulat, în redactarea textelor româneşti, până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Abia în anul 1860, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a avut loc adoptarea oficială a alfabetului latin în locul celui chirilic.
Lucrarea datează din 1570
Dar chiar și-așa, în unele documente private şi mai ales în textele bisericeşti s-a folosit alfabetul chirilic şi după această dată.
Cel mai vechi text în limba română scris cu caractere latine datează de la 1570. Este vorba despre o culegere de imnuri calvine, traduse din maghiară.
Textul a fost tipărit pentru uzul românilor care frecventau Biserica Reformată de la mijlocul secolului al XVI-lea, conform romania-misterioasa.ro.
Scrierea cu pricina are opt pagini și a fost descoperită de un angajat al Muzeului Național din Budapesta.
Textul a fost achiziționat de bibliofilul român Iuliu Todorescu, care locuia în capitala Ungariei, lucrarea fiind cunoscută sub denumirea de „Fragmentul Todorescu”.
Citește și: Cine sunt urmașii lui Alexandru Ioan Cuza, de fapt? De ce au murit de tineri băieții domnitorului?
Se pare că cel care a redactat textul a fost episcopul românilor din Ardeal trecuți la calvininism, Pavel Tordaşi
„Anul imprimării cărţii ar trebui plasat între 1570 şi 1573. După cercetătorii Stripazky și Alexics, cartea ar fi fost tipărită în imprimeria lui Rudolf Hoffhalter din Oradea, iar autorul ei, un maghiar instruit care vorbea limba română, cu trăsături bănăţene, ar putea să fi fost episcopul românilor calvinizaţi din Ardeal, Pavel Tordaşi”, susține Daniele Pantaleoni, în lucrarea „Texte românești vechi cu alfabet latin”.
Dacă sunteți curioși să vedeți, să auziți cum „suna” limba romană acum aproape jumătate de mileniu, mai jos puteți citi transcrierea textului.
Potrivit Historia, transcrierea a fost realizată de Ion Gheție, în cartea „Texte românești din secolul al XVI-lea”, publicată în 1982:
„La Esaias prorocul tuturora au scris lăsat că
Domnulu-i va odihni carii mor în credința Lui.
Cu Sine-i va rădica sus care cu El adevereadză, cum
morții Săi îi va învia și sus în cer îi va duce.
Aceasta o face să-L fericăm, binele Lui să nu-l ui-
tăm, ce mai tare să-L lăudăm cine așteptăm sculătura.
Aceștia-i lasă în odihnă, tremete să viedze și lasă
acolo viselind, cum să aibă tot binele.
Credzuții Miei, întrați luntru, porțile vă încununați,
puținelu închideți, să nu între mânia Me.
Ce numai în vreme scurtă, în clipitul ochilor, pâ-
nă-Mi va trece mânia-Mi, tot acolo odihniți.
Că mânia lu Domnezeu toată tărime purcegând,
pre oamenii despre pământ pogori-va giudecata.
Cu care alenișii săi pierde-le-va strâmbătate, ce va
ține oamenii săi, că s-au în el usbăitu.
Mai mult pământul sângele nu-i va ascunde tru-
pul lui, ce Domnezeu viața lui rădica-va pre vecie.
Mare-i noauă veselie, cându ne vom îngrupare, că
iară vom fi într-una, cu Domnezeu vom lăcui.
Cest frate-ne ce-au muritu, amu-i fătul lu Domne-
zeu; ce plângem, când casa Lui este-n părăția Domnului?
Lucrul nostru-i de căștigă, lucrul lui de veselie; să
rugăm pre miloste Lui, fie cu voi Svânta Troiță.
De-ne noauă Duhul Svântu după moarte-ne împărăția-și,
să putem vede fața Lui până în vecia veacului […]”.
Citește și: Ce înseamnă „lerul” din colindele românești? Explicația lui Ștefan Hrușcă. Ce spun lingviștii?
