Există, însă, o țară din Europa ce n-a mai fost invadată de un alt stat de 376 de ani, mai precis din 1649. În schimb, România a cunoscut ultima ocupație de către armata unui stat străin în 1944, în timpul ofensivei Armatei Roșii către Vest, lucru ce a netezit și calea instaurării comunismului în țara noastră.
Care e țara din Europa ce n-a mai fost invadată de 376 de ani? România, ultima ocupație în 1944
Invazia din 2022 a Ucrainei de către Rusia, o continuare, de fapt, a anexării forțate a Crimeei de către Moscova, din 2014, este, de fapt, prima de acest fel ce are loc pe continentul european de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, la 8/9 mai 1945.
Dacă ne uităm pe harta Europei, vom observa că majoritatea țărilor au cunoscut ultima invazie a teritoriului lor în timpul ultimei conflagrații mondiale, în diferiți ani situați înte 1939 și 1945.
Citește și: Ce-l enerva pe Nicolae Ceaușescu la inundațiile din România din anii '70? „S-a făcut o porcărie!”
Pe această listă se află și România care, începând din martie 1944 a fost ocupată, treptat, de armata sovietică, în ciuda eroicelor lupte ale soldaților români, alături de aliații germani din acel moment, din Moldova, inclusiv în pe nedrept uitatele bătălii de la Târgu Frumos, județul Iași, din aprilie și mai 1944.
Dar schimbarea alianțelor în luna august a aceluiași an a făcut ca Armata Roșie să mărșăluiască direct spre Capitală, unde și-a făcut intrarea pe 30 august, întâmpinată cu entuziasm de fruntașii comuniști printre care s-a aflat și Nicolae Ceaușescu.
Deși trupele sovietive au rămas la noi - ca formă de presiune pentru impunerea regimului comunist - până în 1958, respectiva perioadă nu a fost una beligerantă, ci doar o „colaborare” firească a puterii comuniste din România cu „marele Urs” de la Kremlin.
Polonia e țara care a cunoscut invazia teritoriului lor național de către trupele Germaniei naziste, chiar începând din data de 1 septembrie 1939, cea consemnată oficial pentru debutul celui de-AlDoilea Război Mondial.
Nicolae Ceaușescu (primul din dreapta), la întâmpinarea intrării trupelor Armatei Roșii în București, pe 30 august 1944 - Foto: Fototeca online a comunismului românesc - cota 19/1944
În 1938, acest lucru se întâmplase cu anexarea Austriei de către Al Treilea Reich, precum și a regiunii sudete a Cehoslovaciei. Dar, ambele evenimente s-au produs, totuși, pe cale neconflictuală, fiind încuviințare și de puterile occidentale, tocmai în speranța evitării unui nou război cu Germania.
Dacă privim și mai atent la harta de mai jos, vom vedea în dreptul Portugaliei scrie 1961, iar al Spaniei 1975.
În aceste cazuri este vorba, pur și simplu, de pierderea unor zone de pe alte continente ce făcuseră parte din imperiul colonial al celor două state iberice, nu de lupte date pe teritoriul lor european.
Țările din Europa, devastate de Al Doilea Război Mondial
La fel e și cazul Marii Britanii, anul 1982 fiind cel în care Argentina a atacat Insulele Falkland, teritoriu britanic din apropierea coastelor Americii de Sud.
Apoi, mai există anii 1956 și 1968 care sunt trecuți pete teritoriul Ungariei și al Cehiei și Slovaciei (fosta Cehoslovacie).
În cazul acestora, este vorba de anii în care trupele Uniunii Sovietice, respectiv cele ale Tratatului de la Varșovia în frunte tot cu armata Moscovei, au înăbușit în sânge încercările de liberalizare ale respectivelor state de către conducătorii lor din acel moment.
Dar, dintre toate datele trecute pe harta respectivă, două sau trei frapează.
1808 e anul trecut pe zona ce marchează Suedia de astăzi. Poate vă întrebați ce s-a întâmplat în războiul mondial? Ei bine, lucru destul de puțin cunoscut, nu doar Elveția, ci și Suedia s-a declarat neutră în conflict.
Prin urmare, ultima invazie a teritoriului suedez a avut loc în 1808-1809, în timpul războiului care a opus Suedia altor două țări nordice, Danemarca și Norvegia.
Conflictul a făcut parte, practic, din ansamblul războialeor napoleoniene, suedezii fiind aliați ai Imperiului Britanic contra Franței lui Napoleon, spre deosebire de inamicii săi din acel moment.
Citește și: Cum a scăpat Nicolae Ceaușescu din complotul din 1984? Cine a fost în spatele acțiunii?
Coborând și mai mult în timp, observăm că Elveția n-a mai cunoscut o invazie străină din anul 1798. Logic, ne-am spune, fiind faimos statutul de neutralitate al Țării Cantoanelor.
Dar, în acel an, trupele Primei Republici Franceze, cea instaurată în urma Revoluției din 1789 și abolirii monarhiei, au atacat micul stat și înființând un stat-satelit numit Republica Elvețiană.
Până la urmă, câțiva ani mai târziu, după venirea lui Napoleon în fruntea Franței, totul s-a terminat cu semnarea unui Act de mediere prin care era consfințită neutralitatea Confederației Elvețiane.
Harta Europei cu anii în care s-a petrecut ultima invazie a teritoriului național al fiecărei țări de pe continent - Foto: arhiva
Dar, atunci când vorbim de o asemenea invazie de pe continentul european, cel mai mult trebuie să ne întoarcem în timp în cazul Irlandei. Nu mai puțin de 376 de ani, adică până în 1649.
În acel an, Oliver Cromwell, Lordul Protector al Angliei după detronarea și executarea regelui Carol I al Angliei, a inițiat recucerirea Irlandei.
Conflictul face parte din războaiele confederate irlandeze din anii 1641-1652 și din războaiele mai ample, din perioada 1639-1653, ale celor Trei Regate.
Citește și: Unirea Basarabiei cu România, evenimentul ce a amuțit Rusia. Armata bolșevică, alungată peste Nistru
Estimările moderne sugerează că, în această perioadă, Irlanda a suferit o pierdere demografică totală de aproximativ 15-20 % din populația dinainte de 1641, din cauza luptelor, a foametei și a ciumei bubonice.
Cucerirea cromwelliană a încheiat colonizarea britanică a Irlandei, care a fost integrată în Commonwealth-ul Angliei, Scoției și Irlandei în 1653-1659.
Aceasta a distrus clasele de proprietari irlandezi nativi catolici și le-a înlocuit cu coloniști cu identitate britanică. Amărăciunea provocată de colonizarea cromwelliană a fost o sursă puternică de naționalism irlandez începând cu secolul al XVII-lea.
După Restaurarea monarhilor din Casa de Stuart, din 1660, Carol al II-lea al Angliei a restituit foștilor proprietari funciari aproximativ o treime din terenurile confiscate prin Actul de colonizare din 1662, dar nu toate, deoarece avea nevoie de sprijin politic din partea foștilor parlamentari din Anglia.
Citește și: Cel mai greu moment din istoria României. Când a fost ocupat Bucureștiul de armatele străine?
O generație mai târziu, în timpul Glorioasei Revoluții, mulți membri ai clasei funciare catolice irlandeze au încercat să anuleze restul așezării cromwelliene în Războiul Williamit din Irlanda (1689-91), unde au luptat în masă pentru iacobiți.
Aceștia au fost înfrânți încă o dată, iar mulți au pierdut terenurile care fuseseră retrocedate după 1662.
Ca urmare, catolicii irlandezi și englezi nu au redevenit cetățeni politici cu drepturi depline ai statului britanic până în 1829 și li s-a interzis din punct de vedere juridic să cumpere interese valoroase în terenuri până la Legea papistașilor din 1778.
