Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,81 %
Marcel Ciolacu 19,29 %
99,50 %
Elena Lasconi 19,07 %
George Simion 13,89 %
Click aici pentru rezultate complete

ONU cere eliberarea jurnalistului din Belarus arestat din ordinul lui Lukașenko după deturnare

DE Adina Mutăr | Actualizat: 25.05.2021 - 23:25
ONU cere eliberarea lui Roman Protasevici/Foto: aa.com.tr
ONU cere eliberarea lui Roman Protasevici/Foto: aa.com.tr

Biroul pentru drepturile omului din cadrul ONU a cerut marți Belarusului să-l elibereze imediat pe jurnalistul Roman Protasevici și pe însoțitoarea sa, Sofia Sapega, din Rusia.

SHARE

Cei doi au fost arestați duminică după ce Belarusul a forțat un zbor Ryanair, care se îndrepta din Grecia către Lituania, să aterizeze în Minsk.

„Solicităm eliberarea imediată atât a lui Roman Protasevich, cât și a Sofiei Sapega. Amândoi trebuie lăsați să-și continue drumul spre destinația prevăzută, în Lituania", a declarat Rupert Colville, purtător de cuvânt al Biroului Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, la o conferință de presă la Geneva.

Acesta a declarat că ONU se teme pentru siguranța lui Protasevici și dorește asigurări că jurnalistul este tratat conform drepturilor omului.

„La fel ca mulți alții, suntem șocați de arestarea ilegală și detenția arbitrară a jurnalistului bielorus după ce avionul Ryanair cu care călătorea a fost deviat cu forța către capitala Belarusului, Minsk, sub motive false, dar cu scopul expres de a-l captura pe Protasevici ”, a spus Colville.

El a subliniat că amenințarea cu forța militară și modul de răpire a jurnalistului „echivalează cu o răpire sau o deturnare sponsorizată de stat”, adăugând că terminologia exactă va apărea probabil în timp.

Colville a precizat că arestarea lui Protasevici este o încălcare a articolului 19 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice.

Citește și

Șeful Roscosmos, Rogozin, învinuiește România și Polonia de „piraterie aeriană”

VIDEO De ce are Protasevici șanse minime să scape viu din Belarus - Newsweek LIVE

 

Colville a spus că simplul act de organizare a unei adunări pașnice nu ar trebui niciodată să fie incriminat conform legilor interne, inclusiv legislației antiteroriste.

„Arestarea sau reținerea cuiva ca pedeapsă pentru exercitarea legitimă a drepturilor la libertatea de opinie și de exprimare și la libertatea de întrunire este considerată arbitrară”, a spus el.

Colville și-a exprimat îngrijorarea pentru apariția forțată a lui Protasevici la televiziunea de stat din Belarus, luni seara, în care „mărturisirea” crime grave.

„Confesiunile forțate sunt interzise în temeiul Convenției ONU împotriva torturii”, a precizat Colville.


În legătură cu motivul invocat de autoritățile din Belarus că ar fi primit o alertă teroristă legată de o bombă pusă de organizația Hamas, din Gaza, grupul palestinian a negat orice asociere cu devierea avionului de pasageri de către Belarus.


„Acuzațiile Ministerului Transporturilor din Belarus sunt nefondate și absurde", a declarat pe Twitter liderul Hamas, Mousa Abu Marzouk.

„De la înființarea Hamas, bătălia noastră a fost exclusiv cu ocupația israeliană”, a subliniat Abu Marzouk.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te