Mircea Geoană a declarat la Oradea că este mândru ca român să viziteze oraşul şi Centrul de excelenţă NATO din domeniul Inteligenţă Umană (HUMINT).
Mircea Geoană a declarat la Oradea că este mândru ca român să viziteze oraşul şi Centrul de excelenţă NATO din domeniul Inteligenţă Umană (HUMINT).
Liderii din NATO nu îi vor lansa Ucrainei invitaţia de a adera la Alianţa Nord-Atlantică la summitul de la Vilnius de la mijlocul lunii iulie, a declarat luni secretarul general Jens Stoltenberg.
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, marţi, la Bratislava, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), pe care îl va coprezida alături de preşedintele Republicii Slovace, Zuzana Caputova, şi de preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda.
Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis un mesaj cetăţenilor Republicii Moldova, în discursul său susţinut joi, 1 iunie, la cea de-a doua reuniune a Comunităţii Politice Europene: „Nu sunteţi singuri! UE şi ceilalţi parteneri sunt aici”.
Aproape 50 de lideri europeni se reunesc joi, 1 iunie, în Republica Moldova, pentru summitul Comunității Politice Europene.
Chișinăul va găzdui, la 1 iunie, Summit-ul Comunității Politice Europene. Aici au fost invitați 47 de șefi de state și lideri ai UE care vor discuta despre probleme globale legate de războiul din Ucraina, securitatea energetică a Europei și diversificarea resurselor energetice.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va călători personal în Japonia pentru summitul Grupului celor Șapte (G7), spun surse CNN care citează un oficial însărcinat cu planificarea summitului de la Hiroshima
Newsweek România oganizează pe 22 mai, de la ora 16.00, o nouă ediție a SUMMITULUI DE EDUCAȚIE FINANCIARĂ, care va avea ca temă principală ”Strategii și oportunități pentru investiții personale”.