Aproape 50 de lideri europeni se reunesc joi, 1 iunie, în Republica Moldova, o ţară mică ce urmăreşte de cel mai aproape invazia Ucrainei vecine de către armata rusă şi care trăieşte cu frica unor manevre destabilizatoare ale Moscovei.
Republica Moldova găzduiește summitul Comunităţii Politice Europene
O participare a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski ar sublinia şi mai mult această reuniune fără precedent, în apropiere de Chişinău.
Nu s-a anunţat nimic în acest sens, însă Zelenski ar putea participa la această întâlnire a ”familiei europene”, după ce a străbătut planeta în ultimele zile - Italia, Germania, Franţa, Regatul Unit, Arabia Saudită, la summitul Ligii Arabe şi Japonia, la summitul G7, notează News.ro.
Citește și: Enigma satului din Apuseni unde Soarele răsare de două ori. A impresionat întreaga Europă
Organizarea acestui al doilea summit al Comunităţii Politice Europene (CPE) reprezintă o provocare logistică considerabilă pentru Republica Moldova, o fostă republică sovietică cu mai puţin de trei milioane de locuitori, foarte fragilă din punct de vedere economic.
”Fotografie de familie”
”Pur şi simplu nu a mai existat niciodată vreun eveniment de această amploare în istoria Republicii Moldova”, rezumă Félix Hett, un expert de la Fundaţia germană Friedrich-Ebert-Stiftung.
Pentru ca cei 47 de şefi de stat şi de guverne aşteptaţi la Chişinău să ajungă la ”fotografia de familie”, s-a creat o coregrafie aeriană complexă, în vederea aterizării puzderiei de lideri pe micul aeroport al capitalei moldovene.
Citește și: Ucrainenii vor să adâncească și mai mult Canalul Bâstroe. Lucrările amenință fauna Deltei Dunării
Aproximativ 2.000 de participanţi sunt aşteptaţi la eveniment, inclusiv 700 de jurnalişti, la Castelul Mimi, un domeniu viticol, în satul Bulboaca, la aproximativ 35 de kilometri de Chişinău şi la tot atâţia de Tiraspol, ”capitala” Transnistriei, o regiune separatistă prorusă cu 300.000 de locuitori, situată în estul Republicii Moldova.
Acest summit, mult mai larg decât al Uniunii Europene, la care au fost invitate 20 de ţări în plus faţă de statele membre UE - un forum imaginat de către preşedintele francez Emmanuel Macron -, reuneşte ţări cu profiluri şi parcursuri foarte diferite - între altele Armenia, Islanda, Norvegia, Elevţia, Turcia, Regatul Unit, Serbia, Azerbaidjan.