Zeci de mii de persoane au ieşit marţi pe străzile capitalei argentiniene Buenos Aires pentru a protesta împotriva reducerilor de fonduri în universităţile publice, transmite BBC.
Zeci de mii de persoane au ieşit marţi pe străzile capitalei argentiniene Buenos Aires pentru a protesta împotriva reducerilor de fonduri în universităţile publice, transmite BBC.
Profesorii trebuie să recupereze ziua liberă de 2 mai, până pe 31 mai 2024, conform unei note a Inspectoratului Școlar Dolj
Au fost făcute studii la nivel european prin care s-a demonstrat faptul că temele pentru acasă îi obosesc pe elevi. Astfel, unele state au și renunțat la ele.
Elevii se plâng părinților că trebuie să-și dedice foarte multe ore studiului și nu mai au timp de alte activități. Părinții se revoltă pe profesori. Profesorii dau vina pe elevi. Sunt probleme care se repetă la nesfârșit în România și nu pare să se fi găsit până acum o soluție.
Programul Noua Casă ar trebui modificat, lăsat la nivelul administraţiei locale, iar prin intermediul acestuia să poată fi cumpărate case de către categorii profesionale unde România înregistrează un deficit, precum medici sau profesori.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ cere ca salariul unui cadru didactic debutant să fie 23% din indemnizația primită de președintele României. În prezent, Klaus Iohannis primește aproape 25.000 de lei.
Care sunt secretele completării, de către un profesor, a declaraţiei de interese. De la începutul acestei luni, profesorii sunt obligaţi să îşi completeze anual declaraţia proprie de interese.
O mămică s-a plâns pe un grup de profesori că învățătoarea de la clasa băiețelului ei folosește temele ca metodă de pedepsire a elevilor. Postarea a stârnit un val de reacții negative din partea cadrelor didactice. Femeia a fost pusă la zid.