”Tata, tu când vii de la serviciu ești liber. Eu învăț până noaptea târziu”. Ce spun profesorii?

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 04.04.2024 - 10:22
Elevii se plâng că au prea mult de învățat Foto. Freepik.com - rol ilustrativ
Foto: Pixabay.com

Elevii se plâng părinților că trebuie să-și dedice foarte multe ore studiului și nu mai au timp de alte activități. Părinții se revoltă pe profesori. Profesorii dau vina pe elevi. Sunt probleme care se repetă la nesfârșit în România și nu pare să se fi găsit până acum o soluție.

SHARE

Temele și proiectele pentru școală le ocupă elevilor din România foarte mult timp. La acesta se mai adaugă și multe ore de studiu suplimentar în cazul în care este nevoie ca materia să fie recuperată sau copilul se pregătește pentru vreun concurs. 

Și totul se adaugă la timpul petrecut la școală. Mulți copii spun că nu mai pot și le cer părinților să îi ajute. Părinții arată cu degetul spre școală. Însă profesorii spun că elevii sunt de vină pentru că nu sunt atenți la ore. 

Iar acest cerc vicios pare de neoprit. 

”Tata, tu când vii de la serviciu ești liber. Eu învăț până noaptea târziu”. Ce spun profesorii?

Pe grupurile de Facebook, părinții se plâng de programul încărcat al elevilor. Spun că deși copiii lor dedică foarte mult din timpul lor studiului, sistemul de învățământ din România nu pare să avanseze. Și mărturie stau simulările și examenele naționale din fiecare an. 

”Vi se pare normal ca un copil să nu aibă timp liber deloc din cauza temelor și proiectelor? Ei nu au vacanțe, nu au weekenduri, nu au 8 ore de somn, nu au timp să practice un sport, de socializare nici nu mai pun problema. La școală învață, acasă învață, în vacanțe învață. Și totuși, învățământul românesc e la pământ... Unde sunt drepturile elevilor?Care e scopul școlii?”, întreabă un părinte pe un grup de Facebook.

”Băiatul unui coleg, îi spunea tatălui: "tu când vii de la serviciu ești liber. Eu învăț de dimineață până noaptea târziu. Nu mai pot!"”, a spus un alt părinte. 

Citește și: Expert în Educație despre temele elevilor: ”Când utilizezi doar sancțiunea, încurajezi frauda”

La aceste postări au fost multe reacții, atât din partea părinților cât și din partea profesorilor din grup. Primii susțin că trebuie schimbat ceva în sistemul de învățământ. Profesorii spun că elevii sunt vinovați pentru programul atât de încărcat. 

”Sunt părinte şi profesor de română. În calitate de profesor, vă ofer următorul feedback:
1. elevii nu sunt atenți, captarea atenției se face de 4-5 ori în 50 de min (în loc de o dată), deoarece noi nu le putem fi aşa de atractivi şi diferiţi în 50 de min ca jocurile sau Tik-Tok-ul;
 
2. ei pleacă acasă cu lecțiile neînțelese (eu sunt o norocoasă că ai mei încă întreabă ce nu înţeleg (a V-a şi a VI-a), apoi nu le mai pasă...se gândesc la ale lor;
 
3. ajung acasă şi se apucă de teme înainte să învețe lecția, ceea ce face mai lung şi mai dificil procesul rezolvării temelor;
 
4. mulți dintre ei au mai mult de două activități extraşcolare; vă rog să înţelegeți, dragi părinți, că un copil cu o viață obişnuită nu poate performa la mai mult de două discipline/activități, iar această performanță înseamnă, uneori, depinde de rezistența copilului,
 
 sacrificarea rezultatelor lui şcolare (adică foarte greu obține note peste 8, din cauza absențelor, pregătirii pentru compețiții, incapacității de a recupera toată materia pierdută), deci fiți îngăduitori cu ei, că şi noi suntem (toți, sper);
 
 
5. în ceea ce priveşte sistemul, copiii acestor generații nu pot fi autodidacți deoarece învățământul centrat pe formarea de competenţe neglijează teoria pe care ei nu o au suficient explicată în manuale, de aşa natură încât să înțeleagă şi să învețe singuri; nici să-i meditați nu este normal, ei ar trebui să priceapă din clasă lecția;
 
6. copiii acestor vremuri nu se relaxează, relaxare înseamnă somn sau activitate în aer liber; nu considerați că se relaxează dacă stau pe telefon sau la calculator;
 
7. există, în fiecare clasă, elevi care tulbură activitatea, iar noi nu avem voie să-i scoatem din oră, trebuie să ne oprim, să intervenim, să reluăm ideea, să ne asigurăm că ei s-au reconectst la lecție; eu mi-aş dori o clasă suplimentară, unde să avem voie să-i trimitem să
 
 lucreze, supravegheați de un profesor de seriviciu, pentru că educația incuzivă (în prea multe cazuri) reprezintă o discriminare pozitivă a acestor copii (dacă doi câştigă şi 28 pierd trebuie găsite alte variante pentru unii dintre ei); nu vreau să fiu înțeleasă greşit, am avut
 
 elevi inclusiv cu autism, singura variantă în care aceştia pot fi ajutați la modul real este să aibă un însoțitor (părinte/profesor de sprijin care să le explice suplimentar, în oră, lecțiile) - discuțiile sunt interminabile despre lipsa/insuficiența psihologilor şi psihopedagogilor specializaţi din şcoli.
 
 
Ar mai fi multe de spus şi de scris, dar aş vrea să ştiți că luptăm de aceeaşi parte a baricadei cu toți şi toate pentru binele copiilor. Noi, majoritatea, de-asta ne-am făcut profesori, să contribuim la evoluția acestor copii, la evoluția societății.
 
Da, avem şi noi frustrările noastre, majoritatea îndreptățite, dar nu punem capul pe catedră şi dormim...Mulți renunță, şi poate şi din această cauză avem (unii) profesori slab pregătiți, dar numai promovând aceleaşi valori şi respectând aceleaşi reguli şi principii (acasă şi la şcoală) o vom scoate la capăt.
 
Noi ne zbatem, iar ei vor fi bine, deoarece aproape toți copiii sunt inteligenți şi buni. Noi (familia şi şcoala) suntem doar GPS-ul lor în viață. Cu cât sunt mai repede conştienți de sine, cu cât pot lua decizii bune mai repede, cu cât devin mai repede independenți, cu atât mai bine şi pentru ei, dar şi pentru noi. Trebuie să învățăm şi să ne retragem uşor din viața lor, să nu le facem umbră, ca să poată să crească. (asta a fost vocea părintelui şi a dirigintelui). Succes!”, a scris o profesoară pe grup.
Foto: Pixabay.com 
 

”Nu toți copiii sunt atrași de Tik-Tok”

Părintele care s-a plâns de programul copilului a spus că nu se poate generaliza. Nu toți copiii nu sunt atenți pentru că stau pe gadgeturi. 
 
”În unele dintre cazuri, nu se potrivesc explicațiile. Și vă înțeleg! Soțul meu a predat matematică. Eu lucrez cu copiii în dezvoltare personală, consiliere, ateliere.
1. Elevii care nu sunt atenți și deranjează în mod frecvent-referat către diriginta lor! Nu toți sunt atrași de tik-tok. Fiul meu nu are așa ceva, el zilnic studiază la microscop și învață de 10 ani despre microbi, excreții și paleontologie. Are 13 ani. Nu dorește niciun joc sau laptop.
 
 2- dacă copilul meu a întrebat ceva extrem de interesant în ora de biologie , legat de excreția la plante, doamna respectivă a țipat la el și i-a spus că îi dă 3.
 
3- în cazul nostru, copilul efectuează temele și cu ajutorul nostru și constatăm că :” îmi place mult cum explici tu, tata! Înțeleg foarte bine!”
 
4- copilul meu are de 35 de zile ghips , ghipsul are 4 kg. Spune mereu: ” abia aștept ziua în care voi merge din nou la karate și desen grafic! Este un coșmar să mergi în școală , acasă și atât!”.
 
 
5- cred că este vremea , să înțelegem cu toții că, apariția tehnologiei la un mod atât de avansat este incompatibilă cu sistemul de învățământ de astăzi!
 
 6- nu toți copiii sunt pasionați de jocuri.
 
7- vă asigur că se practică scoaterea elevilor pe hol. Puteți face referat dacă se întâmplă în mod repetat și cu intenție”, a scris părintele.
 
”Până și week-end-urile sunt ocupate de multe teme și proiecte. Practic un copil nu mai poate face nimic, căci nu mai există timp liber. La școală mulți sunt amenințați cu note de 4 pt temele nefăcute. Sau cu ascultat. Toți profesorii au pretenții chiar și la cele mai neînsemnate materii. Că doar așa își demonstrează "performanța" pt o mărire de salariu, nu?”, a răbufnit un alt părinte.
 
 
Sunt și cadre didactice care sunt de acord că este prea multă materie și cine nu înțelege lecția din clasă greu va recupera pierderile.
 
”Scriu în calitate de profesor ( ce lucrează mult în clasă) și ,sper, consider că dau puține teme...vina este comună. Acolo unde se dau teme multe se și corectează, în grup, la scoală? Dacă nu, Dumnezeu cu mila , este ca și selecția naturală, pricepe cine poate... Vorbim de vina părinților, ce etichetează profesorii în competenți sau nu, după mărimea temelor date sau a tarifului cât mai mare pt pregătire... Da, există așa ceva! Vorbim de vina profesorilor pt că nu suntem uniți suficient să putem ajunge la un punct comun....vina programei școlare , covârșitoare, extrem de stufoasă și neadaptată zilelor noastre. De aici trebuie început”, a explicat un profesor.
 
Toamna trecută, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, le transmitea celor care afirmă că programa şcolară pentru învăţământul preuniversitar este una foarte încărcată, că de fapt totul ține de ”arta şi vocaţia cadrului didactic de a se adapta la colectivul de elevi pe care îl are”, conform News.ro. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te