Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar al SUA. Folosește strategia lui Ceaușescu
Cuba și-a intensificat pregătirile militare și a început să-și pregătească populația pentru un eventual atac din partea SUA. Președintele Miguel Díaz-Canel a anunțat măsuri de apărare la 13 noiembrie, aceeași strategie pe care a avut-o și Nicolae Ceaușescu în 1989.
Invocând amenințări de agresiune militară din partea unor „politicieni americani”, președintele Cubei a anunțat care va fi strategia țării de apărare, aceeași pe care a folosit-o și Nicolae Ceaușeascu în 1989.
Președintele Miguel Díaz-Canel a anunțat aceste măsuri la 13 noiembrie, în cadrul unei reuniuni axate pe pregătirile Consiliului de Apărare din Boyeros.
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar al SUA. Folosește strategia lui Ceaușescu
Díaz-Canel a declarat că Guvernul a activat structuri specifice timpului de război, chiar și în condiții de pace, și că își intensifică eforturile de a pregăti civilii pentru apărarea țării, în conformitate cu strategia de „Război al Întregului Popor”.
Exact aceeași strategie a aplicat-o și Nicolae Ceaușescu în 1989, pentru a apăra valorile revoluției socialiste atacate de ”forțe străine”.
Strategia „Război al Întregului Popor” era comună multor țări comuniste și prevedea înarmarea unor gărzi ale populației civile, care să lupte alături de armată.
La începutul lunii noiembrie, Cuba a desfășurat exerciții militare strategice la nivel național, cunoscute sub numele de „Moncada 2026”.
În plus, sunt organizate „Zile ale Apărării” săptămânale, în cadrul cărora comandanții militari și unitățile de apărare teritorială își consolidează pregătirea și coordonarea.
Trump a anunțat că vrea să „elibereze” Cuba în mandatul său
Așa cum s-a relatat anterior, președintele american Donald Trump nu a exclus posibilitatea unei operațiuni militare limitate pentru „eliberarea Cubei”.
Întrebat despre posibilitatea unei intervenții militare a SUA în Cuba, Trump a declarat că dorește să soluționeze problema Cubei înainte de încheierea mandatului său.
El a descris Cuba drept o țară eșuată și a precizat că Statele Unite monitorizează îndeaproape situația de pe insulă.