ONU cere anchetă "independentă, transparentă" asupra execuţiei sumare a celor 6 ostatici israelieni. Înaltul Comisar cere de asemenea ca cei responsabili "să dea socoteală".
ONU cere anchetă "independentă, transparentă" asupra execuţiei sumare a celor 6 ostatici israelieni. Înaltul Comisar cere de asemenea ca cei responsabili "să dea socoteală".
E tot mai rău. ONU cere, DE URGENȚĂ, intensificarea evacuării medicală a pacienţilor din Fâşia Gaza. Un important oficial al ONU care coordonează eforturile umanitare din Fâşia Gaza a cerut joi statelor membre UE să intensifice evacuarea medicală a pacienţilor din Fâşia Gaza.
De la 1 iulie toate capacele trebuie „să atârne” de gâtul sticlei. De ce s-a luat această măsură? Motivul este banal: un capac care rămâne prins de sticlă va ajunge mult mai repede la reciclare. Astfel, mediul nu va mai fi poluat.
Cum a devenit 1 iunie „Ziua Copilului”? Prima zi a verii calendaristice este dedicată, de multă vreme, sărbătoririi celor mici. Dar sărbătoarea care în România este, tradițional, pe 1 iunie, are date diferite în multe alte state ale lumii.
Vladimir Putin a trecut România pe „lista neagră”. Aproape sigur că va conduce Rusia și în următorii 6 ani, după previzibila victorie în alegerile prezidențiale ce se vor încheia astăzi, 17 martie, liderul de la Kremlin a luat „în vizor” țara noastră.
Predoiu a prezentat la ONU acţiunile României pe următorii cinci ani privind combaterea drogurilor. Iată care va fi abordarea.
Tupeu. Rusia cere întrunirea Consiliului de Securitate al ONU pentru atacurile SUA în Siria și Irak. Rusia a condamnat atacurile americane asupra Irakului și Siriei și a solicitat o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta problema.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul pentru eliberarea lui Bogdan Aurescu din funcţia de consilier prezidenţial de la data de 1 februarie, a anunţat Administraţia Prezidenţială.