Un nou tsunami în domeniul imobiliar. Niciodată în Statele Unite nu au fost atât de multe case la vânzare și totuşi o cerere așa de mică pe piaţă.
Un nou tsunami în domeniul imobiliar. Niciodată în Statele Unite nu au fost atât de multe case la vânzare și totuşi o cerere așa de mică pe piaţă.
Piața contrucțiilor rezidențiale trage frâna de mână în România. În ianuarie 2026, au fost eliberate cu 7,8% mai puține autorizații de construire decât în urmă cu un an.
La scurt timp după Revoluție, clădirea unei fabrici de medicamente aflată în centrul Bucureștiului, în apropiere de Piața Victoriei, a fost abandonată și s-a transformat într-o ruină. Acum, a fost vândută cu 5.000.000 € de Biofarm SA, iar în locul său va „crește” un bloc.
Piața imobiliară a luat-o razna în Bulgaria. În Sofia, prețul metrului pătrat a explodat cu 500 € într-un an. Iar la nivelul principalelor orașe din țară prețurile medii ale locuințelor au crescut cu 20%.
În anul 2025 au fost eliberate peste 37.000 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 4,4% faţă de 2024, arată un raport al INS.
Directiva 2024/1275 a Parlamentului European și a Consiliului privind performanța energetică a clădirilor va scumpi prețurile caselor noi cu zeci de mii de euro și îi va obliga pe proprietarii actuali la investiții enorme pentru a-și face locuințele cu zero emisii.
Gata cu şmecheriile. Revoluţie pregătită de Guvern, pe piaţa imobiliară. Dezvoltatorii imobiliari trebuie să îşi schimbe comportamentul faţă de cumpărători.
Unul din marile orașe ale Italiei este „interzis” pentru românii care vor să muncească în această țară. Prețul unei garsoniere sau apartament și, desigur, chiaria sunt exorbitante.