Avocatul Poporului a cerut autorităților să ia măsuri în cazul defecitului de farmacii din mediul rural. În peste 1.000 de comune din România nu există nicio farmacie.
Avocatul Poporului a cerut autorităților să ia măsuri în cazul defecitului de farmacii din mediul rural. În peste 1.000 de comune din România nu există nicio farmacie.
România are tot mai multe farmacii, dar tot mai puțini farmaciști. Numărul de farmacii a fluctuat constant în ultimii ani, cu perioade de scădere şi altele de creştere.
Vaccinul antigripal a ajuns în farmacii. Venirea toamnei și reînceperea școlilor readuce în prim-plan și sezonul gripelor. Din fericire, vaccinurile antigripale au ajuns deja în farmaciile din România, anunță Beatrice Speteanu, membru al AFTAP.
Cel mai folosit medicament de români, pericol în Europa. Costă 10 lei și e „bun la toate”. Ce spun specialiștii și despre ce medicament este vorba.
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Andrei Baciu, a transmis că vor începe efectuarea plăților pentru spitale. Informația a venit după ce proiectul de lege privind creșterea salarială a anagajaților Caselor de Sănătate a fost votat în Parlament.
Peste 14.000 de români s-au îmbolnăvit de Covid-19 în ultima spătămână. Printre ei sunt și mulți copii. Însă cei care au simptome specifice acestei boli sunt mult mai mulți. Din păcate spot afla dacă au virusul doar la medic. În farmacii nu mai sunt teste antigenice.
Potrivit legii, începând cu data de 27 mai 2022, efectuarea activităţii de testare cu teste rapide antigen din proba nazofaringiană în vederea depistării infecţiei cu SARS-CoV-2 se face de către farmaciile comunitare şi oficinele comunitare rurale.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a anunțat că, în scurt timp, oricinae va avea posibilitatea de a cumpăra antivirale pentru tratarea Covid-19 în farmaciile cu circuit deschis.