duminică 27 septembrie
EUR 5.2718 USD 4.6289
Abonează-te
Newsweek România

Au venit să salveze câini din România dar au murit în accident auto. Două britanice au pierit în Caraș-Severin

Data publicării: 27.09.2026 • 13:00
Rachael Harvey-Purkiss, una dintre victime - Foto: captură video
Rachael Harvey-Purkiss, una dintre victime - Foto: captură video

Două femei britanice care se aflau în România într-o misiune de salvare a câinilor au murit, joi, într-un accident în România pe DN6, în apropierea localității Vălișoara din județul Caraș-Severin.

Cele două britanice transportau 10 câini salvați către Franța, în numele organizației Homeward Bound, iar din păcate opt animale au pierit și ele în impact.

Femeile tranportau câini salvați din adăposturi către Franța

Britanicele Rachael Harvey-Purkiss, 41 de ani, și Allison Condon, 61 de ani, au fost implicate, joi trecută, într-o coliziune care, potrivit relatărilor, a implicat mai multe vehicule, în apropierea localității Vălișoara din județul Caraș-Severin.

Femeile se aflau în România după ce preluaseră câini în numele organizației britanice Homeward Bound. Opt câini au murit în accident, a transmis BBC, citat de TVR Info.

Citește și: Atrocități la un centru de salvare a animalelor din California: 117 câini, găsiți morți. Unii, împușcați

Accidentul, în care au fost implicate patru vehicule, s-a produs în jurul orei 11:00. 

Potrivit primelor verificări, microbuzul înmatriculat în Marea Britanie ar fi pătruns pe contrasens și s-ar fi ciocnit frontal cu un camion românesc.

În urma impactului, camionul a lovit un al doilea vehicul greu, iar microbuzul a fost prins între autovehicule. O dubă aflată în spate a fost, de asemenea, implicată.

Citește și: Câți câini ai voie să ții în curte? Microciparea și vaccinarea sunt obligatorii pentru animale

Cele două femei au fost declarate decedate la fața locului, iar șoferul camionului a fost rănit.

Opt dintre câinii transportați au murit, în timp ce ceilalți ar fi supraviețuit și au ajuns în grija unei organizații de salvare din România.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră