Peste 500 de farmacii, controlate pentru fentanyl după arestarea farmacistului traficant de droguri

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 26.09.2023 - 00:17
Un farmacis scotea medicamente periculoase din farmacie fără rețetă Foto: Pixabay.com (imagine cu rol ilustrativ)

Ministerul Sănătății a transmis că a început controalele în farmaciile care fac operațiuni cu medicamente ce conțin oxicodonă și fentanyl. Peste 500 de unități sunt vizate.

SHARE

Ministerul Sănătății, împreună cu Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDMR), continuă controalele în unitățile autorizate să deruleze activități cu medicamente stupefiante și psihotrope.

Colaborarea cu instituțiile abilitate în desfășurarea anchetei referitoare la suspiciunea săvârșirii infracțiunilor de trafic sau consum ilicit de stupefiante este o prioritate a Ministerului Sănătății și a instituțiilor subordonate.

Peste 500 de farmacii, controlate pentru fentanyl, după arestarea farmacistului traficant de droguri

Încă din data de 18 septembrie a.c., inspectorii ANMDMR au început verificările privind respectarea legalității eliberării medicamentelor care conțin oxicodonă și fentanyl.

Citește și: Traficant de droguri, angajat la farmacie. Vindea Fentanil și Oxicodona, substanțe cu efect mortal

Inspectorii au identificat, astfel, peste 500 de unități farmaceutice (farmacii) care efectuează operațiuni cu aceste medicamente. Acestea vor fi toate inspectate în următoarea perioadă.

Verificările vor viza, de asemenea, supravegherea și controlul îndeplinirii procedurilor legale privind returnarea și distrugerea medicamentelor stupefiante și psihotrope care nu mai corespund din punct de vedere calitativ, cu termen de valabilitate expirat sau care provin de la pacienți ce nu le mai utilizează.

De asemenea, Ministerul Sănătății, în baza planului anual de inspecții, a demarat acțiuni de inspecție, anterior anchetei în cauză și care vor continua în perioada următoare. Tematica acestor inspecții va fi extinsă, în vederea asigurării că toate etapele procesului de distrugere prevăzute de lege sunt respectate.

Citește și: Cazul drogurilor sub formă de jeleuri și ”Vape”: 28 de persoane reținute, inclusiv un polițist

În perioada imediat următoare, Ministerul Sănătății, în colaborare cu ANMDMR și cu alte instituții implicate în acest domeniu, va iniția un proiect de modificare a actelor normative în vigoare, în vederea reglementărilor mult mai stricte privind activitățile cu medicamente psihotrope și stupefiante, a transmis Ministerul Sănătății.

Farmacist, traficant de droguri

Acum câteva zile, un farmacist a fost arestat după ce a fost descoperit că vindea substanțe foarte periculoase care se pot elibera doar pe baza prescripției medicale.

Suspectul a comercializat în mod repetat droguri de mare risc, respectiv peste 10.000 de comprimate ce conțin ca substanță activă Fentanil, aproximativ 700 comprimate Oxicodonă, 1.200 de fiole de morfină, 380 plasturi ce conțin ca substanță activă Fentanil și comprimate de codeină, conform DIICOT.

Fentanilul și oxicodona, două medicamente ce pot fi prescrise pentru alinarea durerilor, sunt considerate cele mai periculoase droguri de mare risc. Doar fentanylul, spun specialiștii, este de o sută de ori mai puternic decât morfina și de 50 de ori mai puternic decât heroina.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te