Ilie Bolojan face un pas în spate în privința tăierii pensiilor speciale. Încă o vreme procurorii și judecătorii se pot pensiona la 48 de ani.
Ilie Bolojan face un pas în spate în privința tăierii pensiilor speciale. Încă o vreme procurorii și judecătorii se pot pensiona la 48 de ani.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a făcut un anunț important: cel puțin două categorii de pensionari nu vor mai plăti CASS la pensie. Este vorba de aproape 300.000 de persoane. De asemenea, nici mamele nu vor mai plăti CASS cât timp se află în concediul de creștere a copilului.
Pensionarii s-au trezit cu pensie de nimic după ce au cotizat 30 de ani la sistemul public de pensii. Legea are niște lacune grave, care îi dezavantajează pe unii pensionari.
Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, dă startul demersurilor pentru creșterea plafonului de la care se apică CASS la pensie. El anunță că vrea chiar anularea completă a CASS la pensie. Și mamele care au copii ar urma să fie scutite de plata asigurărilor de sănătate.
Se știe în ce zile se dau pensiile în septembrie. Există o mică schimbare, iar unii pensionari vor lua pensia cu o zi mai devreme. În septembrie vor fi surprize neplăcute. Unii pensionari se vor trezi cu pensii mai mari, dar și cu impozit pe măsură. Iată de ce.
Încă o nouă categorie de români vor fi afectați de noile măsuri de austeritate din luna septembrie. După CAss la pensie, românii care erau coasigurați trebuie să își pregătească bani deoarece nu mai pot beneficia de facilitate.
Sute de mesaje disperate de la pensionari s-au strâns în ultimele zile. Ei se plâng că au pierdut sute de lei la pensie după ce au crezut un individ care se pretinde avocat. Acesta le-a promis că le rezolvă unele probleme. Pensionarii au plătit între 700 lei și 1.000 de lei.
Președintele Federației Sindicatelor din Silvicultură, Silviu Geană, este mândru că George Simion a fost la un protest pe care l-a organizat. Protestul a avut loc acum 2 ani. Cei doi s-au pozat. Geană a pus poza pe pagina lui de Facebook. Geană are venituri de 34.000 lei/lună