În realitate, în România, devine tot mai clar că modul de aplicare a acestei testări lasă urme adânci de îndoială și confuzie, chiar în rândul celor implicați direct în proces.
Scriu acest text nu din spirit de frondă, ci pentru că am fost martorul direct al organizării testării PISA în propria unitate de învățământ în primăvara anului 2025. Este, din câte cunosc, prima luare de poziție publică a unui profesor român asupra felului în care este organizată testarea PISA la nivel local.
Ce am observat concret?
La nivelul școlii noastre au fost desemnați 26 de elevi pentru a susține testul. Dintre aceștia:
- 5 elevi sunt repetenți sau în risc de abandon școlar, fără o minimă implicare reală în procesul educațional;
- o elevă este căsătorită și nu mai frecventează școala, dar cadrul legal o menține în sistem ;
- mai mulți elevi nu au participat la prima sesiune din cauza suprapunerii cu alte evaluări (ex. examene de limbă străină).
În aceste condiții, apare firesc întrebarea: ce relevanță mai are un astfel de eșantion pentru evaluarea performanței reale a școlii românești? Mai ales când, conform metodologiei PISA, școlile sunt obligate să asigure o prezență de minimum 90-91%, indiferent de situația concretă a elevilor.
Selecție reprezentativă sau alibi birocratic?
Am aflat ulterior că metodologia internațională prevede includerea elevilor din toate categoriile socio-economice, inclusiv din medii defavorizate – o intenție legitimă și echitabilă. Dar ceea ce devine discutabil este modul în care România transpune această metodologie în practică.
La nivelul școlii, selecția a fost percepută ca fiind aleatorie, însă criteriile nu au fost explicate, iar niciun cadru didactic nu a fost implicat în înțelegerea sau verificarea eșantionului. Mai mult, nu a existat niciun demers de comunicare sau formare pentru personalul școlii, deși documentele tehnice prevăd responsabilități extinse: rularea unor teste IT, asigurarea unei infrastructuri conforme și raportarea rezultatelor tehnice către un „Centru Național”.
Toate aceste cerințe sunt incluse într-un document intern, intitulat „Instrumentul de adecvare IT a școlii – PISA 2025”, în care responsabilitatea este transferată exclusiv către școli – fără ca acestea să primească resurse, personal tehnic sau timp suplimentar.
Citez din ghid: „Este important să se ruleze SRT (School Readiness Tool) de mai multe ori, pe toate computerele cu configurații diferite, în momente diferite ale zilei de școală.” Este lesne de înțeles că în multe unități din România acest lucru este aproape imposibil, dar cu toate acestea, școala este trasă la răspundere pentru un rezultat pe care nu-l poate controla.
Concluzia pe care o susțin răspicat
Nu profesorii români și nu școala românească sunt responsabili pentru locurile codașe ocupate de România în clasamentele PISA.
Responsabilitatea aparține modului în care România organizează această testare: netransparent, birocratic, cu improvizații în eșantionare și cu o infrastructură IT insuficient evaluată sau sprijinită.
Dacă România e mereu la coadă în clasamente, întrebarea nu este doar „ce ne spun testele?”, ci „cine răspunde pentru modul în care România le aplică?”
