Blejnar, Copos și Brăiloiu au făcut o universitate de unică folosință: se închide de proastă ce e

DE Petre Bădică | Actualizat: 21.08.2020 - 15:58

Fostul șef al Fiscului, fostul vicepremier George Copos, dar și unul dintre influenții senatori ai PSD, Tit Liviu Brăiloiu, au terminat Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte “Gheorghe Cristea” din Bucureşti, care este, în acest moment, în lichidare. Și nu din proprie dorință.

SHARE

Un proiect de Lege elaborat de Ministerul Educației și care a fost trimis celor două camere ale Parlamentului susține „desfiinţarea Universității Române de Științe și Arte Gheorghe Cristea din București”.

Articolul 1 stipulează: „Se desființează Universitatea Română de Științe și Arte ”Gheorghe Cristea” din București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ, cu sediul în municipiul București, Bd. Energeticienilor nr. 9 - 11, sectorul 3, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi.”

În expunerea de motive se are în vedere că „la data 23 septembrie 2016, Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte "Gheorghe Cristea" din Bucureşti a intrat în lichidare cu toate programele/ specializările de studii de învățământ universitar.

Astfel în anul universitar 2020-2021 nu mai funcționează nici o specializare /program de studii universitare, la nici un an de studii, la nici o formă de învățământ, la nici o locație din țară sau străinătate. Prin urmare, Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte "Gheorghe Cristea" din Bucureşti se desfiinţează ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ”.

Astfel, urmare a faptului că Universitatea nu mai funcționează, nu mai are studenți înscriși și nu mai organizează cursuri, desființarea universității este o chestie pur formală.

Ministerul Educației mai scrie că: „prin aprobarea legii de desființare, Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte "Gheorghe Cristea" din Bucureşti nu mai reprezintă o instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.

Newsweek România a scris, în nenumărate rânduri, despre oamenii politici care au vrut să fenteze școala. Unii, au urmat facultăți în paralel cu activitatea politică sau de afaceri. Alții, au făcut facultărți foarte slabe precum cea de care am scris mai sus.

Tit Liviu Brăiloiu este senator PSD și om de afaceri

Ca să nu rămână doar cu Liceul Industrial Eforie, actualul senator a terminat, la 35 de ani, Universitatea Română de Științe și Arte București - Facultatea de Drept.

Aici Brăiloiu a absolvit trei specialități în una singură: „Facultatea de Științe Economice, Juridice și Administrative”. La acea data, Univeristatea era inclusă în categoria E, cea mai proastă, potrivit ierarhiei Ministerului Educației. Anul acesta se va desființa.


A vrut să controleze Facebook

„Din informațiile care circulă pe diverse rețele aflăm că au existat 140.000 de conturi de Facebook fără identitate reală în timp ce noi facem tot felul de legislații referitoare la combaterea terorismului, la spălarea banilor. Paralel există aceste conturi, 140.000 de conturi care nu au niciun control… vroiam să vă întreb, serviciile de specialitate ale MAI acționează în vreun fel?" a declarat senatorul Liviu Brăiloiu, în timpul audierii în Comisia de Apărare a Senatului a ministrului de Interne Carmen Dan, pe tema violențelor din 10 august.

Înainte de închisoare, Blejnar s-a dus la științe și arte

Anul trecut, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv pe fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Sorin Blejnar la 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Înainte să ajungă la pușcărie, Blejnat a făcut studii serioase la Univeristatea care tocmai s-a desființat.

În 2005 a fost licentiat in Ştiinţe Juridice şi Drept – Facultatea de Drept, Universitatea de Ştiinţe şi Arte “Gheorghe Cristea” din Bucureşti. Apoi, a obșinut un Master în Drept Comercial European – Facultatea de Drept, Universitatea de Ştiinţe şi Arte “Gheorghe Cristea” din Bucureşti 2009, potrivit Adevarul.

Și fostul vicepremier al României George Copos a terminat universitatea mai sus menționată. Universitatea de Ştiinţe şi Arte “Gheorghe Cristea” din Bucureşti

Pe 4 martie 2014, George Copos a fost condamnat la trei ani și opt luni de închisoare cu executare în Dosarul Transferurilor. Pe 25 august 2014, George Copos a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare în Dosarul Loteria I, în care a fost găsit vinovat de evaziune fiscală în formă continuată. AStăzi, este om de afaceri.

Ex-senatoarea Florina Jipa, care l-a miruit pe Şova, a fost profesor de drept procesual civil la Universitatea Română de Științe și Arte "Gheorghe Cristea" din București.

 

 

 

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te