VIDEO Superliga de fotbal are un nou lider, după meciul Universitatea Cluj - FC Argeș. Portarul Căbuz a gafat
Superliga de fotbal are un nou lider, după ce portarul Cătălin Căbuz, care abia a fost convocat de urgență de selecționerul echipei naționale pentru barajul cu Turcia, a făcut o gafă de proporții în meciul Universitatea Cluj - FC Argeș.
Universitatea Cluj a urcat pe primul loc în Superliga de fotbal, după ce a învins-o pe FC Argeș cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă seara, în deplasare, la Mioveni, în etapa a doua a fazei play-off.
Citește și: VIDEO CFR Cluj a trecut ca trenul de Rapid București. 1-0, în play-off-ul Superligii
Superliga de fotbal are un nou lider, după ce Universitatea Cluj a bătut FC Argeș cu 1-0
Victoria oaspeților a fost adusă de gafa de proporții a portarului Cătălin Căbuz, care a luftat la o minge trimisă de fundașul Florin Borța. Căbuz tocmai fusese convocat de urgență de selecționerul echipei naționale, Mircea Lucescu, pentru barajul cu Turcia, pentru Cupa Mondială din 2026, relatează Agerpres.
Cele două echipa s-au anihiliat reciproc în marea majoritate a timpului, dar au reușit fiecare să își creeze o ocazie mare de gol.
Citește și: Mircea Lucescu a anunțat lotul României pentru barajul Cupei Mondiale 2026
În min. 10, Issou Macalou a centrat pentru Jovo Lukic, care nu a reușit să reia de la doi metri de poartă.
Dorinel Oancea (90) a șutat din voleu de la 20 de metri, dar mingea a lovit transversala.
Universitatea a ajuns la șase victorii consecutive.
În sezonul regulat, cele două echipe și-au împărțit victoriile, FC Argeș câștigând la Mioveni cu 1-0, iar ''U'' cu 3-1 la Cluj-Napoca.