VIDEO Prostest uriaș, împotriva noului guvern ceh format din populiști, ultranaționaliști și eurosceptici
Un prostest uriaș, la care au participat peste 150.000 de oameni, a avut loc la Praga, împotriva noului guvern ceh condus de Andrej Babis și format din populiști, ultranaționaliști și eurosceptici. Oamenii se tem că Cehia va urma „drumul rusesc” al Ungariei și Slovaciei.
Peste 150.000 de persoane au manifestat sâmbătă la Praga împotriva noului guvern ceh, format din populiști, ultranaționaliști și eurosceptici, din cauza retragerii sprijinului militar acordat Ucrainei și a ceea ce consideră a fi o derivă ce amenință libertățile civile și apropie țara de modele precum Ungaria și Slovacia, care au intrat în conflict cu executivul Uniunii Europene pe tema statului de drept, relatează Agerpres, citând EFE.
Prostest uriaș, împotriva noului guvern ceh format din populiști, ultranaționaliști și eurosceptici
Potrivit Reuters, aceasta este cea mai mare manifestație antiguvernamentală după 2019, când la acțiuni de protest similare au participat circa 200.000 de persoane.
'Ne-am adunat aici cei care ne opunem să fim duși în direcția Slovaciei și Ungariei', a spus la începutul adunării Mikulas Minar, președintele ONG-ului 'Un milion de momente pentru democrație'.
Manifestanții au denunțat, de asemenea, faptul că un proiect de lege privind organizațiile neguvernamentale, de inspirație rusă, ar putea îngrădi activitatea societății civile, stigmatiza cooperarea internațională și conferi statului puteri de control extinse fără garanții judiciare suficiente.
Una dintre revendicările manifestanților a fost demisia Nataliei Vachatova, consilier guvernamental care coordonează redactarea viitoarei legi privind ONG-urile.
'Legea prin care se încearcă intimidarea ONG-urilor și a tuturor organizațiilor care primesc măcar un euro din străinătate a fost copiată după cele de la Moscova', a declarat la tribuna din parcul Letna vicepreședinta organizației 'Un milion de momente', Mariana Novotna.
Această lege a fost considerată de organizatori un 'atac la adresa libertăților civice' și un pas în direcția unor presupuse 'regimuri nedemocratice din Europa', în acest context fiind menționate din nou Ungaria și Slovacia.
În Ungaria, încercarea de a controla ONG-urile a fost contestată cu succes în fața Curții de Justiție a UE, care a hotărât în 2020 că legea era ilegală, întrucât încălca libera circulație a capitalurilor și drepturile fundamentale.
În Slovacia, o lege de natură similară, promovată de guvernul condus de Robert Fico, a fost suspendată de Curtea Constituțională la sfârșitul anului 2025.
În cadrul adunării de la Praga, care s-a desfășurat sub sloganul 'Să nu le permitem să ne fure viitorul!', au fost afișate și pancarte referitoare la procesul penal în care este implicat premierul, populistul Andrej Babis, pentru deturnare de fonduri comunitare, dosar blocat de imunitatea parlamentară de care se bucură în prezent politicianul.
Babis, care și-a construit un imperiu de afaceri în sectoarele alimentar, chimic și agricol, a fost prim-ministru în perioada 2017-2021.
El și partidul său populist ANO au revenit la putere în decembrie trecut, după patru ani în opoziție, conducând un guvern format din partide de dreapta și de extremă dreapta.
Oponenții guvernului lui Babis au subliniat, de asemenea, reducerea cheltuielilor pentru apărare prevăzută în buget, precum și planurile de modificare a modului de finanțare a televiziunii publice - măsură care, avertizează aceștia, i-ar putea afecta independența.