DOSAR Țară, țară vrem meseriași. Pe cine?

La o simplă plimbare prin București, oriunde întorci ochii găsești anunțuri de angajare. Unele companii au ajuns să angajeze „orice”: muncitori calificați, necalificați și sunt dispuse să îi învețe și meserie. În cârciumile de la țară, sunt refuzate salarii de 1.700 de lei, vânzătorii din magazinele de panificație nu sunt satisfăcuți cu 2.500 de lei pe lună, șoferii profesioniști pleacă în Vest ca muncitori necalificați pentru un salariu de patru ori mai mare. Supermarketurile au înlocuit panourile cu promoții la produse cu cele prin care anunță angajări.

Cea mai mare criză de pe piața forței de muncă are câteva explicații clare. În ultimii zece ani, peste un milion de oameni apți de muncă au plecat în Occident. Condițiile mai bune de muncă, salariul mai atractiv și o calitate a vieții mai ridicată au fost decisive. Sistemul de învățământ nu a fost corelat cu piața muncii. Așa am ajuns să ducem lipsă atât de mecanici dar și de IT-iști. Cum partidul de guvernământ a îmbrățișat teza naționalistă, nu a construit o legislație care să încurajeze aducerea unor muncitori din alte țări. Polonia, spre exemplu, a deschis granițele pentru trei milioane de ucrainieni. I-a folosit în construcții pentru o perioadă clar delimitată.

Specialiștii spun că, în ultimele trei decenii, am pierdut cultura muncii. Dacă, înainte de 1989, cei care nu munceau erau anatemizați social, acum sute de mii de români trăiesc din ajutorul social. Un fenomen scăpat de sub control de autorități.

În plus, legislația precară face, spre exemplu, să nu mai fie destui oameni pentru a fi angajați nici măcar ca paznici. Specialiștii spun că, în ultimii patru ani, a existat o creștere economică care a permis investiții importante în sectorul privat. Doar că bazinul de personal a devenit din ce în ce mai mic, iar acum toți investitorii se bat pe aceeași mână de oameni.

Pentru obiectivele majore ale statului, singura soluție ar fi aducerea de mână de lucru din afara țării.