LIVE Alegeri prezidențiale Vezi în timp real prezența la vot
3.223.194 Votanți în România
17,90 %
315.661 Votanți în străinătate
Click aici pentru statistici complete

Medicamentele, scumpiri de 20% într-o lună. Pensiile cresc cu 14% într-un an

DE Florin Budescu | Actualizat: 14.09.2023 - 20:45
Medicamentele, scumpiri de 20% într-o lună - Foto: Wallpaper Flare - imagine cu caracter ilustrativ
Medicamentele, scumpiri de 20% într-o lună - Foto: Wallpaper Flare - imagine cu caracter ilustrativ

Medicamentele comercializate pe piața din România s-au scumpit considerabil, din luna august. De la 1 august, a intrat în vigoare corecţia preţurilor din Catalogul Naţional al Preţurilor Medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România (Canamed).

SHARE

​Medicamentele comercializate pe piața din România s-au scumpit considerabil începând din luna august. De la 1 august a intrat în vigoare corecţia preţurilor din Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România (Canamed).

În urma corecţiei, Canamed include peste 6.200 de medicamente, iar în cele mai multe cazuri, preţurile medicamentelor au crescut, mai ales în cazul produselor ieftine, pentru care s-a aprobat o indexare suplimentară de cel mult 14%.

Medicamentele, scumpiri de 20% într-o lună

Datele oficiale publicate săptămâna aceasta de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că preţurile medicamentelor au crescut cu peste 20% în prima lună după corecţia Canamed, procent neatins de decenii.

Dar această corecţie nu este complet acoperită de creşterea pensiilor, anunţată de ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, recent. Aceasta ar fi de numai 14%, ar implica un efort bugetar de 16 miliarde de lei.

Pe de altă parte, ar intra în vigoare de la 1 ianuarie, în vreme ce medicamentele se scumpesc acum, nu în trei luni şi jumătate.

Citeşte şi: Penurie de medicamente pentru diabet declanșată de cei care vor să slăbească. Lipsesc din farmacii

În luna august 2023, preţurile medicamentelor au crescut în România cu 20,78%, în medie, faţă de luna precedentă şi cu 15,06% faţă de august 2022, arată datele Institutului Național de Statistică.

Prin comparaţie, în întregul an 2022, preţurile medicamentelor au crescut, în medie, cu 5,78% – nivel-record pentru ultimii 12 ani, conform News.ro.

Un nivel de creştere a preţurilor medicamentelor cu 20% nu a mai fost atins de cel puţin două decenii în România.

Citeşte şi: Și-a câștigat dreptul a primi medicamente pentru cancer în instanță. Situația bolnavilor din România

Ultimul an în care România a înregistrat o creştere semnificativă a preţurilor medicamentelor a fost 2010, când preţurile au urcat, în medie, cu 7,86% faţă de anul anterior (decembrie 2010 / decembrie 2009).

Preţurile medicamentelor eliberate pe bază de prescripţie sunt reglementate în România, ca şi în restul Uniunii Europene, ceea ce reduce variaţiile de costuri.

Newsweek România a scris că, la 1 ianuarie, ar urma să se concretizeze cea mai mare creștere a pensiilor din România, de după anul 1989. În scenariul de atunci, procentul de indexare al pensiei era apropiat de cel amintit de Boloș: 16%.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te