Viitoarele comune vor avea 20.000 locuitori și 20 sate. Vor fi amplasate la 25 km de orașul reședință
. După o săptămână plină de relatări, dezbateri și analize politice și financiare pe acest incitant subiect, vom încheia acest dosar tot cu cel cu care l-am început, pentru a „închide” cercul: istoricul Vasile Cotiugă.
Un interviu cu acesta, pentru a „decanta” tot ce s-a prezentat până acum, și pentru a vedea care ar putea fi următorii pași concreți, dacă va fi suficientă voință politică.
– Ce v-a determinat să dați tonul dezbaterilor cu această propunere de comasare a comunelor și cât timp v-a luat să faceți studiul de reîmpărțire a județului într-un număr de comune de trei ori mai mic decât sunt acum?
– Dezbaterile cu privire la o nouă organizare administrativ-teritorială a României trebuiau să înceapă serios acum multă vreme, după anul 2000, până la integrarea în UE și cu atât mai mult, imediat după integrare.
Personal, după ce am ajuns consilier județean (2016) și am început să cunosc direct modul de organizare administrativă a județului, mi-am dat seama că este necesară o reorganizare a comunelor noastre, pentru că multe dintre ele nu aveau posibilitatea de a se administra corespunzător, lipsindu-le specialiștii în diverse domenii, cum ar fi, de exemplu, urbanismul. Erau răspunsuri standard: cine ar veni la noi în comună? Nu avem cum să le oferim ceva mai bun, pentru că suntem o comună mică! Aveau răspunsul, dar nu voiau să-l recunoască!
Cu timpul, odată cu cunoașterea mai bine a evoluției administrative a teritoriului întregii Moldove (am realizat studii istorice și arheologice pentru multe PUG-uri ale comunelor), mi-am dat seama că fără o reorganizare administrativ-teritorială a comunelor, care să țină cont de dezvoltarea pe care am atins-o (trebuie să recunoaște, avem drumuri asfaltate care leagă toate comunele și chiar toate satele, avem internet de mare viteză în toate colțurile de comună, avem telefonie mobilă), foarte multe dintre comunele actuale vor sucomba financiar, căci costurile de administrare sunt mari, iar veniturile foarte puține.
Și așa am început să gândesc la un model de reorganizare, fără să îmi propun a prezenta un proiect. Oricum, nu ar fi ascultat mai nimeni, atât timp cât știam bine din activitatea politică că… „trebuie să găsim un loc de muncă în primărie pentru cei care au activat în campanie și au adus voturi”. Este marea noastră problemă!
Ne-a trezit la realitate situația financiară dezastroasă, fără să se pună punctul pe i. S-au propus soluții pe care le-am mai avut: micșorarea salariilor, tăierea banilor de la investiții; chiar mulți vorbeau de o posibilă reorganizare, dar se ajungea repede la Caragiale: „Să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica!”.
Pornind de la această situație, m-am gândit că este timpul să pun pe hârtie modelul pe care l-am imaginat pentru reorganizarea județului, pe care l-am definitivat într-o lună de zile. Mai mult a fost să verific datele, căci nu am avut acces de la început la cele ale instituțiilor specializate.
Comunități mici, proiecte mici sau inexistente de dezvoltare
– Ce criterii ați ales pentru unirea/ comasarea a câte două până la cinci comune și de ce?
– Fiind istoric și cunoscând evoluția istorică a comunelor din 1864 până astăzi, am căutat să înțeleg modul în care au fost organizate acestea. Evident, criteriul istoric a fost unul important, ținându-se seama de modul de formare a satelor, de foștii proprietari, de relațiile dintre comunități, atât cele sociale, de înrudire, cât și cele economice.
Apoi, numărul de locuitori și distanța dintre reședința de comună și satele aparținătoare au reprezentat alte criterii importante în propunerea mea de reorganizare. Astfel, numărul minim de locuitori pentru o comună ar trebui să fie 7.000, iar distanța maximă, de 25 km.
De ce 7.000 de locuitori? Pentru că de investițiile pe care o administrație trebuie să le realizeze trebuie să beneficieze un număr cât mai mare de locuitori, pentru ca acestea să fie eficiente. Lucrul acesta l-am învățat de la un primar finlandez, care, încercând să ne ajute cu finanțarea unor proiecte, mai ales de apă și canalizare, m-a rugat să-i prezint câteva comune, unde grupul pe care îl reprezenta (o comunitate mai mare de comune din Finlanda) ar putea să ajute. Pentru că aveam un proiect de cercetare la Cucuteni, am mers la Cucuteni prima dată, dar când a constatat că era vorba doar de o comunitate de 1.500 de locuitori la aceea vreme (prin 2005), a spus că nu poate să ne ajute dacă nu există o asociere de comune și orașe de cel puțin 100.000 locuitori, ca investiția chiar să reprezinte ceva.
O comună cu 7.000 de locuitori ar putea atrage investiții mai multe și mai importante, decât dacă ar fi vorba de comune de 1.000 de locuitori. Apoi, o comunitate de 7.000 de oameni, prin taxele și impozitele pe care ar trebui să le plătească, ar putea susține o administrație – care trebuie și ea să fie foarte flexibilă și eficientă.
În ceea ce privește distanța față de reședința de comună, consider că astăzi, când foarte multă lume deține cel puțin un automobil, este destul de facil să te deplasezi la centrul de comună, mai ales că nu o faci zilnic sau chiar săptămânal. Drumurile asfaltate înlesnesc această deplasare, iar internetul sau telefonia oferă posibilitatea foarte facilă să te informezi foarte bine înainte de a te deplasa. Mai mult pe ziaruldeiasi
