Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a declarat la Adunarea Generală a ONU de la New York că regiunile din Ucraina în care au loc referendumuri vor fi sub protecţia deplină a Rusiei, dacă vor fi anexate de Moscova.
Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a declarat la Adunarea Generală a ONU de la New York că regiunile din Ucraina în care au loc referendumuri vor fi sub protecţia deplină a Rusiei, dacă vor fi anexate de Moscova.
România a remizat cu Finlanda, scor 1-1, în penultima etapă a grupelor Ligii Naţiunilor. Selecţionerul Edward Iordănescu s-a arătat mulţumit de evoluţia echipei, iar fostul internaţional Adrian Mutu a spus că meritam victoria.
Fostul premier și lider PNL, Florin Cîţu îi acuză pe social-democraţi că subminează economia naţională, în condiţiile în care PSD a ieşit pe piaţa internaţională şi a împrumutat euro cu o dobânda de aproape 7% pentru finanțarea autostrăzilor și a IMM-urilor.
În unele zone din București, civilizația a rămas la nivelul de acum câteva secole. Primăria Sector 2 a descoperit trei imobile care aveau instalații de evacuare a apelor reziduale și dejecțiilor direct în Lacul Fundeni.
În 2018, contabilul și casierul Primăriei Şiştarovăţ au dat o gaură financiară de 55.000 de lei instituţiei. După doi ani de căutări, polițiștii l-au găsit pe contabil și, acum, acesta e judecat. Casierul, însă, lucrează încă la primărie, pentru că şi-a achitat prejudiciul.
Doi români, unul de 42 de ani și altul de 19 ani, au fost condamnați la închisoare după ce polițiștii din Austria i-au prins la furat de cauciucuri și motorină. Cei doi, șoferi de TIR și ei, au fost prinși în flagrant, iar marfa furată a fost evaluată la 200.000 de euro.
Șeful PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, în contextul crizei energetice, că România consumă cea mai puţină energie pe cap de locuitor din Europa și s-a întrebat retoric „Ce economie să mai facă România?”.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul Antidrog au desfășurat acțiuni la festivalul de muzică electronică SUNWAVES, organizat în perioada 15-20 septembrie în stațiunea Olimp din județul Constanța.