Toate spitalele din România trebuie să se pregătească să primească pacienți cu COVID-19, a declarat joi ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
Toate spitalele din România trebuie să se pregătească să primească pacienți cu COVID-19, a declarat joi ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
Argeș a reușit să ajungă de la vârful clasamentului de persoane infectate cu noul coronavirus la coada lui, în doar patru luni.
Un primar care vrea răul comunității care l-a reales.
Ministerul Mediului a anunțat că în foarte scurt timp, România va beneficia de cel mai modern sistem informatic de monitorizare a exploatării și transportului de agregate minerale.
Agitatoarea Oana Lovin, prezentă la toate protestele anti măsuri de restricție sanitară impuse din cauza pandemiei, a făcut agitație și la moaștele Sfintei Parascheva. Și a beneficiat și de bună-voința unor polițiști aflați acolo tocmai ca să nu facă asta.
Un primar PSD din Botoșani, care a pierdut alegerile locale, s-a gândit să își ajute apropiații, pe ultima sută de metri a mandatului, pe banii statului.
Școlile din Capitală nu se închid, transmit autoritățile. Cifra reală a incidenței de transmitere ar fi, susține ministrul Educației 2,69. Iar Institutul Național de Sănătate Publică și-a revizuit anunțul anterior, care indica o rată de peste 3.
La Camera Deputaților sunt înregistrate, în prezent, 11 cazuri de infectare cu Covid-19 în rândul angajaților, toate persoanele aflate în această situație urmând procedurile necesare legale în vigoare, potrivit unui comunicat al instituției