NATO „își arată mușchii” în România! Ce va face alianța în Marea Neagră? Implică peste 2.200 soldați.
NATO „își arată mușchii” în România! Ce va face alianța în Marea Neagră? Implică peste 2.200 soldați.
Marcel Boloş, anunţă, vineri, semnarea indicatorilor tehnico-economici pentru tronsonul Paşcani – Suceava din A7.
Accident grav pe DN2, la ieşirea din Urziceni către Bucureşti. Un pieton a fost lovit de un autocamion.
Ministrul Mediului a declarat că România se confruntă cu rețele de crimă organizată care introduc ilegal în țară deșeuri.
Ministrul slovac de externe, Juraj Blanar, a declarat că candidatura lui Klaus Iohannis la șefia NATO este una legitimă, iar Slovacia așteaptă să vadă ce abordare propun cei doi candidați.
Reacția lui Rareș Bogdan după ce SUA au anunțat că îl vor sprijini pe Rutte la NATO. Europarlamentarul a declarat că „Iohannis are o imagine excepţională”.
Ce magnitudine a avut cutremurul din Serbia ce "a trecut granița" în România? Un cutremur s-a produs joi, 4 aprilie, în Serbia, conform datelor furnizate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Ce fotbalist român a jucat în Liga Campionilor, și-a pierdut averea și a „sfârșit” șofer de TIR? Acum mai bine de un deceniu, atacantul făcea furori în Croația, în tricoul lui Dinamo Zagreb.