Cancelarul german Olaf Scholz vine în România. Discuții cu Ciolacu despre securitate

DE Alin Crișan | 03.04.2024 - 21:31
Cancelarul german Olaf Scholz vine în România. Discuții cu Ciolacu despre securitate - Foto: Profimedia Images/ Imagine cu caracter ilustrativ

Cancelarul german Olaf Scholz vine sâmbătă în România. Va purta discuții despre securitate și politică economică cu premierul Marcel Ciolacu.

SHARE

Cancelarul federal Olaf Scholz are programată pentru sâmbătă o vizită în România, potrivit agendei publicate pe site-ul guvernului german.

Cancelarul german Olaf Scholz vine în România. Discuții cu Ciolacu despre securitate

La Bucureşti, el va fi primit de premierul Marcel Ciolacu pentru discuţii, menţionează Cancelaria germană. „Discuţiile se vor axa, printre altele, pe chestiuni bilaterale, de securitate şi de politică economică”, precizează Berlinul.

Cancelarul federal va participa apoi la o masă rotundă cu reprezentanţi ai mediului de afaceri.

Citește și: Produsul minune care poate fi folosit pentru conservarea naturală a fructelor. Descoperit de români

Premierul Marcel Ciolacu şi cancelarul german Olaf Scholz, ale căror partide fac parte din aceeaşi familie politică europeană, au avut o întrevedere informală în noiembrie anul trecut, la Malaga, unde s-a desfăşurat congresul socialiştilor europeni.

„România are în cancelarul Germaniei un prieten şi un susţinător al aderării ţării noastre la spaţiul Schengen. Suntem încrezători că împreună cu Germania putem construi o Europă mai puternică, unită şi corectă”, a scris atunci Marcel Ciolacu pe reţeaua X, alături de fotografii în care se plimba şi lua prânzul cu şeful guvernului german.

Citește și: Un român s-a dat drept soldat american și a furat 22.000 € de la o femeie. Ea se îndrăgostise de el

Vizita cancelarului german în România vine în contextul în care Europa se pregăteşte de alegerile din iunie. Miercuri, au venit la Bucureşti preşedintele Consiliului European Charles Michel, prim-ministrul Belgiei Alexander De Croo, premierul Ungariei, Viktor Orban, şi prim-ministrul Republicii Croaţia, Andrej Plenković, care au fost primiţi la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis, pentru a avea consultări privind Agenda Strategică a Uniunii Europene, potrivit news.ro.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te