Până la reîncarnarea modernă a legendarului Bulli sub forma avangardistului I.D. Buzz, Volkswagen a operat un update tehnologic actualei generații de utilitare, T6. Transporter, Caravelle, Multivan și California T6.1 sunt digitalizate, conectate și au o versiune 100% electrică.
Volkswagen Type 2 (T2), al doilea model introdus de Volkswagen în 1950, după Beetle (Type 1, celebra „Broască“), a fost unul dintre pionierii dubițelor moderne de marfă sau pasageri. Din anii 1960, datorită popularității sale în rândul tinerilor hippie, VW T2 a devenit un adevărat simbol al libertății de mișcare.
Și, deși anii au trecut, iar van-ul a ajuns la facelift-ul celei de-a șasea generații, T6.1, fiind comercializat în aproape 12 milioane de exemplare la nivel global, trebuie menționat că modelul original, cunoscut și ca Transporter, Kombi, Microbus, Camper sau alintat Bulli, a fost produs până la sfârșitului anului 2013, în Brazilia.
Din punct de vedere optic, noua gamă de utilitare Volkswagen, Transporter, Caravelle, Multivan și California, care va fi disponibilă din toamna acestui an, are o prezență mai impunătoare și carismatică pe șosea, beneficiind de o parte frontală redesenată, cu o grilă a radiatorului de dimensiuni mai mari, lumini LED și un parașoc atent sculptat.
De asemenea, caroseria poate fi personalizată cu multe detalii cromate, în funcție de model și de echipare, iar gamele de culori și jante au fost recombinate. Cele mai importante schimbări se află, însă, sub capotă.
Diesel de ultimă generație sau 100% electric
Volkswagen a demarat o adevărată ofensivă a mobilității sustenabile, în urma scandalului DieselGate, de trucare a emisiilor de noxe cu ajutorul unor soft-uri speciale.
Dacă în zona turismelor a anunțat lansarea a peste 20 de modele electrice până în 2025 și a confirmat începerea producției lui ID, primul său model neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon pe tot parcursul vieții, dacă proprietarii aleg să alimenteze cu energie din surse verzi, la sfârșitul lui 2019, din toamnă, în premieră, gama VW T6.1 va avea și o versiune 100% electrică, dezvoltată de ABT. Da, de tuner-ul care până acum era vinovat pentru fel de fel de modele de performanță.
„e-T6.1“ este animat de un motor electric cu o putere de 131 de cai și de o baterie cu o capacitate de 38,8 kWh sau de 77,6 kWh. Volkswagen mizează pe o autonomie de până la 400 de kilometri (NEDC) pentru Bulli-ul cu cea mai mare baterie, ceea ce în traficul real se va traduce printr-o încărcare la circa 300 de kilometri, o distanță mai mult decât suficientă pentru utilizarea comercială în ciclu urban.
Convențional, la lansarea pe piață, T6.1 va fi disponibil cu motoare diesel de ultimă generație, care corespund celui mai drastic standard de emisii, Euro-6d-TEMP-EVAP. Versiunea de bază cu tracțiune va avea un 2.0 TDI de 90 CP (+6 CP, față de modelul actual). La nivelul de putere următor, motorul 2.0 TDI va dezvolta 110 CP.
Iar cele mai puternice versiuni, de 150 CP și 199 CP (2.0 TDI Biturbo), vor fi preluate de la T6. Opțional, motorul TDI de 150 CP poate fi comandat cu transmisie automată cu dublu-ambreiaj (DSG) și tracțiune integrală 4MOTION (manuală sau DSG). În timp ce versiunea de top de 199 CP va fi echipată standard cu DSG (opțional cu 4MOTION).
Infuzie de tehnologie
Servodirecția hidraulică de la T6 a fost înlocuită la T6.1 cu un sistem electromecanic, ceea ce a permis introducerea celor mai noi sisteme de asistență a șoferului, pentru a stabili noi standarde în siguranța și confortul autovehiculului.
Noile sisteme de asistență includ asistența la vânt lateral, sistemul de menținere a benzii (Lane Assist), sistemul de ghidare automată la intrarea și ieșirea din parcare (Park Assist), sistemul Rear Traffic Alert, care protejează împotriva accidentelor în timpul mersului cu spatele și sistemul Trailer Assist. Identic cu cel de la fratele mai mare Crafter, acesta preia toate deciziile complicate pe care șoferul trebuie să le ia la deplasarea în marșarier cu o remorcă atașată.
Panoul de bord de la T6.1 a fost reconceput, pentru ca locul de muncă al șoferului să fie conectat la lumea digitală, prin integrarea Digital Cockpit și a celei de-a treia generații a sistemului de infotainment MIB3.
Pe Multivan Highline, de exemplu, bordul digital dispune de un ecran de 10,25 inch și este completat de un MIB3 Discover Pro cu un display tactil de 9,2 inch, fuziunea dintre cele două sisteme creând un adevărat peisaj digital, cu afișaje și butoane aliniate pe o singură axă vizuală. De asemenea, cardul SIM integrat (eSIM) permite accesul la o nouă gamă de servicii și funcții online.