Românii îl sabotează pe Elon Musk? Înmatriculările de mașini electrice Tesla au scăzut cu 79%

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 04.03.2025 - 13:49
Românii îl sabotează pe Elon Musk? Înmatriculările de mașini electrice Tesla au scăzut cu 79% - Foto: Profimedia Images (Imagine cu rol ilustrativ)
Românii îl sabotează pe Elon Musk? Înmatriculările de mașini electrice Tesla au scăzut cu 79% - Foto: Profimedia Images (Imagine cu rol ilustrativ)

Elon „politicianul” Musk îl sufocă pe miliardarul Elon Musk. După ce mâna dreaptă a lui Trump a început să sprijine partidele de extremă dreapta din UE, vânzările Tesla în Europa s-au părbușit. Iar românii se pare că îl sabotează și ei. Înmatriculările Tesla u scăzut cu 79%.

SHARE

Intrarea în politică dăunează afacerilor miliardarului Elon Musk, inclusiv în România.

După ce l-a sponsorizat puternic pe Donald Trump pentru a ajunge din nou la Casa Albă, Musk a ajuns consilier al președintelui SUA și șef al DOGE (departamentul pentru eficientizare) și s-a apucat să-și dea cu părerea și despre politica globală, criticând mai mulți lideri politici europeni și manifestându-și pe față sprijinul pentru extrema dreapta din Europa, inclusiv pentru pro-rusul Călin Georgescu în România.

Iar europenii, inclusiv românii, se pare că s-au supărat pe Elon „politicianul” Musk și îl sabotează nemaicumpărându-i mașinile electrice.

Citește și: Protest mut al șoferilor de mașini electrice Tesla: Mi-am cumpărat-o înainte ca Musk să înnebunească

Românii îl sabotează pe Elon Musk? Înmatriculările de mașini electrice Tesla au scăzut cu 79%

Dacă vânzările Tesla au scăzut cu 45% în Europa, în ianuarie 2025, față de aceeași lună a anului trecut, deși piața europeană de electrice a crescut cu 37%, în România prăbușirea e aproape dublă. 

Citește și: Elon „politicianul” Musk îl sufocă pe miliardarul Elon Musk. Vânzările Tesla scad cu 45% în Europa

Concret, în ianuarie 2024, românii au cumpărat 564 de mașini electrice Tesla și alte 295 unități în februarie 2024, conform datelor Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI).

În ianuarie 2025, în România au fost înmatriculate 125 de mașini electrice Tesla, iar în februarie 2025, după ce Elon Musk și-a manifestat susținerea față de Călin Georgescu la președinție, au fost înregistrate doar 56 de Tesle. 

Sigur, trebuie luat în calcul și faptul că piața de electrice a scăzut în România cu 35% în februarie 2025, față de februarie 2024, și faptul că românii așteaptă programul Rabla 2025. 

Citește și: Elon Musk vrea ieșirea SUA din NATO și ONU. Mesajul de pe X care dă fiori

Dar, matematic, înmatriculările de mașini electrice Tesla în România au scăzut cu 79% în primele două luni din 2025, față de același interval din 2024, de la 859 unități la 181 unități, deși ecobonusul Rabla pentru mașini electrice a fost tăiat cu 50%, la 5.100 euro, de Guvern din ianuarie 2024. 

De asemenea, tot matematic, cota Tesla pe piața de mașini electrice din România a scăzut de la 35% în ianuarie 2024, la 8% în februarie 2025. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te