Și totuși, de aici pleacă spre rafturile magazinelor, aproape un sfert din necesarul de legume autohtone. Unul dintre fermierii pe care i-am vizitat ne-a precizat că, doar el, livrează, zilnic, două camioane de legume, către supermarketurile din Capitală. De altfel, zona este împânzită de solaria, iar pământul este aur curat, hectarul ajungând să coste și 20.000 de euro.
În documentarea jurnalistică necesară pentru a scrie despre producătorii care hrănesc România am fost însoțiți de noul Opel Astra Sports Tourer 1.6 CDTi BiTurbo . Dacă iubitorii de mașini îi cunosc performanțele pe drumurile marilor orașe sau pe autostrăzi, de data aceasta mașina a fost încercată pe drumuri de țară neasfaltate.
Opel-ul nostru s-a comportat impecabil, a făcut față cu brio manevrelor de întoarcere pe drumuri înguste unde de un real folos s-a dovedit a fi camera video spate, dar și sistemele de avertizare ale obstacolelor față-spate și lateral.
Mașina a frânat în timp util pe drumurile cu asflat unde, din când în când, mai apăreau gropi, astfel încât jantele și pragurile nu au avut de suferit.
Ca de obicei, portbagajul a fost încăpător pentru instrumentele foto-video, nu puține, necesare realizării unui reportaj într-o localitate mai greu accesibilă, aflată la 40 de kilometri de Capitală.