luni 26 ianuarie
EUR 5.0960 USD 4.2972
Abonează-te
Newsweek România

Locatarii unui bloc din Hunedoara, în pericol de moarte. Scara, inundată cu fum. Ce s-a întâmplat?

Data publicării: 26.01.2026 • 11:40
Pompieri în acțiune - Foto: ISU B-IF (Imagine cu rol ilustrativ)
Pompieri în acțiune - Foto: ISU B-IF (Imagine cu rol ilustrativ)

Locatarii unui bloc din județul Hunedoara au fost în pericol de moarte, după ce scara s-a inundat cu fum. Trei persoane, între care un copil de 8 ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Un incendiu a cuprins o construcţie în interiorul căreia se aflau mai multe magazii pentru depozitarea lemnelor, în localitatea în Lunca Cernii de Jos, judeţul Hunedoara.

Au fost afectate geamurile de la casa scării, aceasta fiind inundată cu fum.

Locatarii s-au autoevacuat, iar trei persoane, între care un copil de 8 ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Citește și: Explozie urmată de incendiu la o centrală termică pe lemne. Un bărbat a murit

Locatarii unui bloc din Hunedoara, în pericol de moarte. Scara, inundată cu fum. Ce s-a întâmplat?

”Echipaje de stingere ale Detaşamentului de pompieri Hunedoara au intervenit în această dimineaţă pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în Lunca Cernii de Jos, la o construcţie în interiorul căreia se aflau mai multe magazii pentru depozitarea lemnelor.

La sosirea pompierilor ardea întreaga structură, aflată în imediata apropiere a unui bloc de locuinţe”, a anunţat ISU Hunedoara, informează News.ro.

Pompierii au precizat că arderea a afectat ferestrele de la casa scării, aceasta fiind inundată, totodată, de fumul dens degajat de incendiu.

Citește și: Ce electrocasnice să scoți întotdeauna din priză înainte să pleci din casă. Sunt un pericol pentru animale

”Din bloc s-au evacuat toţi locatarii, iar 3 persoane au fost asistate de echipajul SMURD aflat la locul producerii situaţiei de urgenţă.

Un copil de 8 ani a suferit un atac de panică, o persoană de 38 de ani avea stări de leşin, iar o altă persoană, în vârstă de 34 de ani, care a încercat să stingă incendiul, a suferit arsuri minore la un antebraţ”, au explicat pompierii.

Aceştia au precizat că pentru niciuna dintre cele trei persoane nu a fost necesar transportul la spital.

Echipajele de stingere au lichidat incendiul şi au acţionat, apoi, pentru îndepărtarea efectelor negative ale acestuia.

Au ars magazii de lemne pe aproximativ 60 de metri pătraţi şi un garaj, pe o suprafaţă de 24 metri pătraţi.

Cauzele producerii incendiului urmează să fie stabilite.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră