Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,36 %
Marcel Ciolacu 19,87 %
97,36 %
Elena Lasconi 18,49 %
George Simion 14,04 %
Click aici pentru rezultate complete

Norma de poluare Euro 7, moartea motoarelor pe benzină și motorină?

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 23.11.2020 - 16:30
Foto: moniteurautomobile.be
Foto: moniteurautomobile.be

În Europa, normele de poluare impuse industriei auto sunt modificate permanent, mai des decât în alte industrii și devin din ceea în ce mai drastice. Iar norma Euro 7, așteptată să intre în vigoare până în 2025, ar putea semna decesul sistemelor de propulsie clasice.

SHARE

Actuală normă Euro 6 a intrat acum șase ani, în vigoare în 2014. Iar de la 1 ianuarie 2021 toate mașinile noi vândute în Uniunea Europeană vor trebui să respecte standardul Euro 6d Full, ceea ce a pus o presiune fără precedent asupra producătorilor și a provocat deja dispariția aproape totală a motoarelor diesel de pe mașinile mai mici, precum citadinele, crossover-ele urbane, etc.. De exemplu, pe noile modele Logan și Sandero, lansate de curând, nici Dacia nu mai oferă versiuni pe motorină.

Mai mult, nici toate motoarele pe benzină nu au scăpat de ”călău”, standardul Euro 6d Full prevăzând ca emisiile de dioxid de azot în condiții de trafic real să nu depășească cu mai mult de 1,5 ori norma, față de 2,1 ori în momentul de față. De pildă, Nissan Micra va fi disponibil doar cu o singură motorizare clasică pe benzină de 92 de cai putere.  

Soluția pe termen scurt adoptată de majoritatea constructorilor este electrificarea ”mild-hybrid”, cu alternator/demaror pe 48 de Volți.

Dar odată cu standardul Euro 7, ce ar putea intra în vigoare până în 2025, nici mild-hybrid-ul nu va mai putea salva motoarele termice clasice. Soluția? Sistemele hybrid de tipul celui de pe Toyota Prius, care se reîncarcă singure și pot rula câțiva kilometri și complet electric, și sistemele plug-in hybrid, cu încărcare la priză, de tipul celor utilizate, de exemplu, de BMW-urile 330e, 530e sau 740e, care oferă zeci de kilometri de autonomie 100% electrică. Altfel, motoarele clasice, pe benzină sau motorină, indiferent de cât de performante și evoluate vor fi, nu vor mai putea fi comercializate.

Dezvoltarea noilor sisteme de propulsie implică și vor implica consturi suplimentare, iar acest lucru deja se observă în prețurile mașinilor noi care, în ultimii ani, au crescut în medie cu 25-30%.

Mai mult, producătorii de automobile atrag atenția că infrastructura europeană necesară pentru a încărca ”avalanșa” de mașini electrificate ce se prefigurează în următorii ani nu este pregătită, fiind necesare investiții masive și constante. Iar VDA (Asociația Producătorilor de Autovehicule din Germania) solicită autorităților europene măsuri echitabile și pentru celelalte industrii poluante, precum transporturile maritime și aeriene sau agricultura, și, de asemenea, o politică antipoluare globală competitivă, care să nu afecteze competitivitatea producătorilor europeni în fața celor de pe alte continente.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te