Mașina electrică cu cea mai mare autonomie, 2.573,79 km, are bateria cât jumătate a celei de Spring

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 23.10.2023 - 12:32
Mașina electrică cu cea mai mare autonomie, 2.573,79 km, are bateria cât jumătate a celei de Dacia - Foto: TUM
Mașina electrică cu cea mai mare autonomie, 2.573,79 km, are bateria cât jumătate a celei de Dacia - Foto: TUM

Mașina electrică cu cea mai mare autonomie a reușit să parcurgă o distanță de 2.573,79 de kilometri cu un singur plin de baterie, de, atenție, 15,5 kWh. Spre comparație, bateria Daciei Spring are o capacitate utilă de 27,4 kWh. Dar, există și un „secret”.

SHARE

„Muc022”, mașina electrică care a stabilit noul record autonomie, 2.573,79 de kilometri, a fost dezvoltată de echipa de studenți TUfast Eco din cadrul Universității Tehnice din Munchen (TUM). 

„Secretul” lui „Muc022” și al recordului de autonomie este, însă, complex. Mașina electrică „Muc022” nu este, de fapt, o mașină de stradă, ci un prototip cu o caroserie extrem de ușoară, dezvoltată pe o structură tubulară, și cu un coeficient aerodinamic incredibil, de doar 0,159 (Cx).

Citește și: China dă șah constructorilor occidentali de mașini electrice. Limitează exporturile de grafit

Mașina electrică cu cea mai mare autonomie, 2.573,79 km, are bateria cât jumătate a celei de Dacia Spring

Autovehiculul cântărește doar 170 de kilograme gol, cu tot cu bateria de 15,5 kWh. Dacia Spring, de exemplu, cu o baterie cu o capacitate utilă de 27,4 kWh, are o greutate de 1.045 kilograme, adică de 6 ori mai mult.

Apoi, testul a fost efectuat într-un hangar de avioane, nu în trafic real și nici sub incidența condițiilor meteo variabile. Nici vântul n-a bătut. 

Iar cei 2.573,79 de kilometri au fost parcurși în 99 de ore. Adică, cu o viteză medie de 25,9 km/h. 

Probabil, „Muc022” nici nu poate să meargă prea repede, având în vedere că mașina electrică e pusă în mișcare de un motor sincron cu magnet permanent de doar 400 W. Spring-ul slab are o putere de 33 kW (45 cai), iar cel „forțos”, de 48 kW (65 cai). 

Consumul obținut de „Muc022” în testul de autonomie este, însă, remarcabil: 0,6 kWh/100 km. În comparație, cele mai eficiente mașini electrice de stradă se luadă cu consumuri de circa 13 kWh/100 km. 

Nu în ultimul rând, în testul de autonomie, „Muc022” a fost încălțată cu anvelope dezvoltate special de Michelin pentru mașinile electrice, cu rezistență la rulare redusă.

Citește și: Două românce scriu istorie în auto. Au botezat 3 Lamborghini, acum numesc viitoarele Nissan-uri

"Felicitări echipei TUfast Eco Team pentru acest succes extraordinar. Suntem mândri de studenți. Ei alcătuiesc spiritul unic al TUM. Și suntem mândri de universitatea noastră de top, care cere și promovează o mentalitate de pionierat.

La TUM, motto-ul este: studiază și încearcă. Rezultatul: Artă inginerească internațională făcută în Bavaria.

Cu recordul mondial, studenții noștri nu demonstrează doar ambiție sportivă. Există mai mult în spatele lor: Ei doresc să modeleze viitorul mobilității într-un mod durabil", a declarat ministrul bavarez al Științei, Markus Blume.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te