De asemenea, perioada a fost marcată și de o efervescență de modele sportive, precum și de evoluție rapidă a tehnologiilor îmbarcate la bordul automobilelor. Newsweek România vă invită, prin urmare, la o scurtă călătorie în timp.

Aston Martin DB2

Aston Martin DB2 a fost primul Aston care a purtat famimosul acronim ”DB” încă de la ieșirea din fabrică. Predecesorul său, Aston Martin 2-Litre, a primit numele DB1 abia după ce producătorul a fost cumpărat și salvat de la faliment de industriașul David Brown.

Aston Martin DB2 dispunea de un motor de  2.6 litri, proiectat inițial de WO Bentley pentru modelul Lagonda. Versiunea de bază, cu două axe cu came, dezvolta 105 cai putere, în timp ce versiunea Vantage dispunea de 125 cai putere și putea ajunge la 195 km/h.

Alfa Romeo 1900

Alfa 1900 a fost primul model al italienilor realizat integral pe o linie de producție și primul Alfa care a renunțat la arhitectura cu șasiu separat, în favoarea unei caroserii autoportante. Modelul a fost disponibil în versiuni cu două și patru portiere. Motorul versiunii de bază, de 1.884 cmc, făcea ca sedan-ul să poată atinge o viteză de top de 160 km/h, în timp ce versiunea Alfa Romeo 1900 Super, cu un motor de 2.000 cmc și 115 cai putere, ajungea la 180 km/h.

Ferrari 195

Numele ”195” vine de la motorul V12 de sub capotă. Fiecare cilindru avea o capacitate de 195 cmc, iar în funcție de versiunea aleasă propulsorul dezvolta 130, 160 sau 180 de cai putere. Ferrari 195 a fost livrat la început ca șasiu, caroseriile fiind semnate de Ghia și Vignale. Apoi, după ce Ferrari s-a ”împrietenit” cu Pininfarina a scos și un model propriu 100%.

Jaguar MkVII

Jaguar MkVII a impus stilul sedan-urilor casei britanice de după Război. Folosind același motor cu șase cilindri în linie de 3.4 litri de la voluptuosul Jaguar XK120, MkVII a devenit extrem de popular printre vedetele și piloții de curse din acea perioadă, datorită liniilor sale sportive și, bineînțeles, a performanțelor. Versiunea de bază a limuzinei atingea 160 km/h, în timp ce modelele ”M” ajungeau la 180 km/h, ceea ce a făcut din Jaguat un concurent real pentru branduri de lux ca Bentley sau Armstrong Siddely. În timp ce MkVII avea un preț de bază de circa 1.300 de lire sterline, un Bentley Mk6 costa mai mult decât dublu și nu oferea aceleași performanțe.

Jensen Interceptor

Jensen Interceptor dispunea de un motor de 3.993 cmc, cu șase cilindri în linie, care dezvolta 130 de cai putere, și împărțea componente cu mai multe modele Austin – transmisia manuală cu 4 trepte era de la Austin Sheerline, de exemplu, iar șasiul era o versiune alungită a celui folosit de Austin A70. Coupe-ul era capabil de atingă 160 km/h, însă era considerat periculos datorită combinației de frâne mecanice și hidraulice. Mai târziu mașina primit un sistem de frânare complet hidraulic.

DKW Meisterklasse

După Război, DKW, strămoșul Audi, alături de Horch și Wanderer (Auto Union), și cel mai important producător de motociclete la sfârșitul anilor 1920, a ieșit cu modelul F89, cu o caroserie derivată din cea a prototipului F9, făcut de DKW înainte de începerea conflagrației, și un motor de 684 cmc, cu doi cilindri, de la modelul F8, pentru că planurile producătorului pentru un nou motor în trei pistoane fuseseră luate de ruși. Apoi, în 1950, DKW a lansat Meisterklasse, cu o caroserie frumoasă și aerodinamică, dar, la început, tot cu același propulsor de 23 de cai putere. Totuși, mașina putea atinge 100 km/h și era o alternativă mai spaționasă pentru celebrul Beetle. DKW Sonderklasse (motor în trei pistoane), modelul ce i-a luat locul lui Meisterklasse, a fost un adevărat best-seller pentru constructor la acea vreme, vânzându-se în peste 213.000 de unități. În 1964, DKW a fost cumpărat de Volkswagen (de la Daimler) și în 1966 a ieșit din scenă pentru a face loc brand-ului Audi.

Morgan Plus 4

După cel de-al doilea Război Mondial, Morgan a reintrodus modelul 4/4 cu motor Standard de 1.267 cmc. Iar în 1950, la Earl Court Motor Show, a lansat Morgan Plus 4. Cu un șasiu de 4/4 complet revizuit, un motor Standard Vanguard de 2.088 cmc și frâne hidraulice pe tambur (discurile față au devenit opționale în 1959), Plus 4 a fost un adevărat hit. Inițial, a fost produs între 1950 și 1969 cu mai multe tipuri de motoare și caroserii (2 locuri, 4 locuri sau 4 locuri drophead coupe). În 1962, Chris Lawrence și Richard Shepherd-Barron au câștigat Cursa de 24h de la Le Mans la clasa GT 1.601-2000 cmc, cu un Plus Four.

Morgan Plus 4 a fost retrezit la viață din 1985 până în 2000, iar din 2005 și până astăzi producția nu a fost oprită. Bineînțeles, modelul a fost permanent updatat cu tehnologiile moderne, dar ADN-ul său a rămas același.

Nash Rambler

Chiar dacă, probabil, nu ați auzit de Nash Motors, deoarece producătorul american a dispărut în 1954, după o fuziune cu Hudson Motor Car Co în urma căreia a rezultat Amercian Motors Corporation (AMC), spectaculosul Nash Rambler cu roțile ascunse sub aripi este considerat primul model compact american. Mașina avea un ampatament de 2,54 metri și un motor de 2.8 litri, cu șase cilindri în linie, care dezvolta 82 cai putere.

Hotchkiss Anjou

Limuzina britanică? Nu, franțuzească. Anjou a fost un model produs de constructorul francez Hotchkiss între 1950 și 1954. Versiunea scurtă avea 4,85 metri lungime, iar cea lungă, 5,00 metri. Erau disponibile două motorizări, un patru cilindri de 2.312 cmc / 75 CP și un șase cilindri de 3.485 cmc / 125 CP. Propulsorul ”mic” putea fi cuplat și cu o transmisie electromagnetică Cotal.

Volvo PV831

Suedezii au lansat Seria 800 în 1938 pentru taxi. Iar în timpul Războiului a creat pe baza modelului un vehicul militar 4x4, botezat Terrängpersonvagn m/43 (TPV). În 1950, Volvo Seria 800 s-a întors în civilie cu două versiuni – P831 și P832. De asemenea, a existat și o versiune de lux – Disponent.

ZIM-12

Prima limuzină produsă de GAZ pentru nomenclatura sovietică a fost ZIM-12. Dar au existat și versiuni pentru taxi și ambulanțe. Dezvoltarea modelului a început în 1948, după ce autoritățile de la Moscova au cerut un senda cu șase locuri care să fie poziționat între ZIS-110 și Pobeda. Datorită termenului scurt, de 12 luni, acordat, cei de la GAZ au ales să copieze un Buick. ZIM-12 avea o lungime de 5,53 metri și era animat de un motor de 3,5 litri, care dezvolta 96 cai putere și putea împinge mașina până la o viteză maximă de 126 km/h.

Siata Daina

Puțin aer de Ferrari, puțin aer de Alfa, puțin aer de Aston. Cu versiunile sale coupe și decapotabile, Siata Daina ar fi putut deveni unul dintre cele mai populare și îndrăgite modele italienești după Război. Dar, în ciuda liniilor sale emoționante, mașinuța împărțea multe elemente cu Fiat 1400 și nu putea oferi cine știe ce performanțe. Tunerul Abarth a intrat în scenă cu un motor de 1,5 litri modificat și cea mai cunoscută versiune Daina a fost Gran Sport, model poreclit ”micul Ferrari”, care a participat și la curse. În 1952, un Daina a terminat chiar pe locul 2 la 12H of Sebring.