Asiguratorii BAAR au dezvoltat o aplicaţie informatică în sprijinul asiguraţilor RCA cu risc ridicat

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 08.10.2021 - 23:16
BAAR a dezvoltat o aplicaţie informatică în sprijinul asiguraţilor RCA cu risc ridicat. / Foto: gadget.ro

Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR) lansează o aplicaţie informatică în sprijinul asiguraţilor cu risc ridicat, ca urmare a creşterii numărului de solicitări din partea asiguraţilor RCA.

SHARE

"Ca urmare a creşterii numărului de solicitări din partea asiguraţilor RCA care ar putea să se încadreze în categoria asiguraţilor cu risc ridicat, BAAR vine în întâmpinarea acestora punându-le la dispoziţie o aplicaţie informatică menită să simplifice modalitatea de înregistrare a solicitărilor şi, de asemenea, să furnizeze celor interesaţi informaţiile necesare, precum şi documentele prevăzute de lege pentru procedura de alocare", se menţionează într-un comunicat al BAAR.

Potrivit sursei citate, soluţionarea cererilor asiguraţilor cu risc ridicat, în vederea încheierii contractelor RCA, reprezintă una dintre atribuţiile BAAR, stabilite prin Legea 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto.

Citește și: Exemplu de licitație cu dedicație: Senatul vrea 17 limuzine electrificate, la 28.000 €/bucată

"Dezvoltarea acestei aplicaţii face parte din preocupările BAAR de a simplifica procedurile birocratice şi de a reduce timpii de rezolvare a solicitărilor venite din partea asiguraţilor cu risc ridicat. Am dorit să punem la dispoziţia acestora o modalitate simplă şi utilă de acces la informaţiile esenţiale pentru soluţionarea cererilor primite", a declarat Mădălin Roşu, preşedintele BAAR.

Evoluţia solicitărilor de alocare în categoria asiguraţilor cu risc ridicat a cunoscut o dinamică ascendentă în ultima perioadă de timp.

Astfel, în intervalul 2017- 22 septembrie 2021, activitatea BAAR în acest segment s-a situat la un nivel scăzut, nefiind înregistrată practic nicio cerere de alocare pe parcursul a peste patru ani, care să se încadreze în categoria de asigurat cu risc ridicat.

Citește și: Test TÜV SÜD pentru anvelope All-Season: Michelin CrossClimate2, în pole position

Începând cu 22 septembrie 2021, situaţia s-a schimbat, constatându-se o creştere semnificativă a cererilor. Astfel, până la 4 octombrie 2021, inclusiv, au fost prelucrate 377 cereri, din care 357 s-au încadrat în această categorie, ele fiind alocate.

Creşterea cererilor s-a intensificat şi mai mult începând cu data de 5 octombrie 2021, inclusiv, fiind înregistrat un număr total de 384 de cereri noi, aflate în prezent în diferite stadii de analiză şi prelucrare.

Criteriile de eligibilitate pentru asigurații RCA din categoria de risc ridicat

BAAR reaminteşte asiguraţilor RCA criteriile de eligibilitate pe baza cărora se pot încadra în categoria de risc ridicat.

"Puteţi solicita o ofertă de la BAAR doar în situaţia în care primele de asigurare ofertate de cel puţin 3 asigurători RCA pentru 12 luni sunt cu 36% mai mari faţă de tariful de referinţă, aferent segmentului de risc din care faceţi parte.

Prin urmare, majorarea nu se raportează la prima de asigurare pe care aţi plătit-o pe poliţa anterioară/anul trecut, ci la tariful de referinţă în vigoare, publicat de ASF", se precizează în comunicat.

Astfel, calculul primei de asigurare se efectuează de către BAAR strict pentru durata poliţei de 12 luni, conform prevederilor legale.

"BAAR nu are atribuţii pentru a stabili alte elemente ale poliţelor RCA, cum ar fi: perioade de asigurare mai mici de un an, plata primei în rate, acoperirea teritorială (alta decât acoperirea legală minimă obligatorie), alte clauze contractuale", se mai spune în comunicat.

Conform reglementărilor în vigoare, alocarea se efectuează într-un termen de 20 de zile de la solicitare, dacă este însoţită de documentaţia completă indicată la rubrica "Paşii de urmat".

"BAAR nu este asigurător, companie de brokeraj sau alt intermediar de asigurări, prin urmare nu emite poliţe de asigurare. BAAR doar alocă asiguraţi cu risc ridicat la prime stabilite conform pct.1.

Solicitările care au în vedere emiterea poliţelor RCA şi/sau începerea valabilităţii acestora cu o anumită dată, pentru perioade mai mici de un an, plata primei în rate, acoperirea teritorială (alta decât acoperirea legală minimă obligatorie) sau care vizează alte clauze contractuale le veţi adresa, în continuare, asigurătorilor RCA/intermediarilor de asigurări", se mai precizează în comunicat. 

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2021 NEWS INTERNATIONAL S.A.