Un șofer turc în stare de ebrietate, aflat la volanul unui TIR, a încercat să atace cu un cuțit un polițist de frontieră, la Vama Siret.
Șoferul a recurs la acest gest după ce s-a angajat în depăşirea coloanei de camioane aflate în așteptare pentru trecerea frontierei și a fost oprit de către un polițist.
„Sâmbătă, 22 iunie a.c., în jurul orei 23.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, judeţul Suceava, şoferul unui automarfar – un cetăţean turc în vârstă de 55 de ani - s-a angajat în depăşirea coloanei de camioane aflate în aşteptare pentru efectuarea formalităţilor de control la ieşirea din România. La intrarea în perimetrul punctului, poliţistul de frontieră aflat în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu a intervenit pentru a-l opri pe şoferul de camion, moment în care acesta din urmă a coborât din mijlocul de transport şi a încercat să îl atace pe colegul nostru cu un cuţit”, relatează luni Poliţia de Frontieră.
Citește și: VIDEO A fost inventat „mecanicul” cu Inteligență Artificială. Cum verifică mașinile în service
Şoferul a fost încătuşat și a fost testat cu etilotestul de către Poliţia Rutieră Siret.
„În urma testării efectuate, a rezultat o alcoolemie de 0,86 mg/l în aerul expirat, motiv pentru care a fost ulterior condus de către echipajul Poliţiei Rutiere la unitatea sanitară din Siret pentru recoltarea de probe biologice”, precizează Poliţia de Frontieră.
Citește și: FOTO Plan Roșu de intervenție, pe DN1. Un autocar plin cu pasageri s-a ciocnit cu un TIR
Bărbatul este acum cercetat pentru ultraj şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, informează Digi24.