Venit pe lume la 3 martie 1930 în Oltenița, Ion Iliescu a fost, se poate spune, comunist din naștere.
Alexandru, tatăl său, a fost un comunist ilegalist. În decembrie 1931, a plecat clandestin în URSS, unde a participat la lucrările Congresului al V-lea al Partidului Comunist Român ținut la Gorikovo (lângă Moscova).
A mai rămas în Uniunea Sovietica încă patru ani. La întoarcerea în țară a fost condamnat la închisoare, unde a și murit.
Iliescu, ode pentru Ceaușescu și Marx într-o carte din 1982. „Capitalismul nu e bun. Se va sfârși.”.
La vârsta de un an, Ion Iliescu a fost abandonat de mama lui naturală, Maria Dumitru Toma (de origine bulgară), care nu s-a interesat niciodată de soarta lui.
Iar Alexandru Vasile Iliescu s-a recăsătorit, cu Maria, cea pe care Ion Iliescu a considerat-o adevărata mamă, cea care l-a crescut.
Mama vitregă a lui Ion Iliescu a fost menajera și bucătăreasa Anei Pauker, o figură importantă în politica românească după 1944, prima femeie ministru de externe din lume, funcție pe care a ocupat-o în perioada 1947-1952.
Citește și: Ion Iliescu a murit. Ajutat de Ana Pauker să învețe la Moscova. Urmărit penal în dosarul Mineriadei
Și, acest lucru i-a adus tânărului Iliescu și sprijinul Anei Pauker, într-o perioadă în care aceasta era printre cei mai puternici oameni din România.
După absolvirea Liceului ”Spiru Haret” din București, în 1949, Ion Iliescu a studiat mecanica fluidelor la Institutul Politehnic București, iar apoi, cu sprijinul Anei Pauker, la Institutul Energetic din Universitatea din Moscova (1950-1954).
În timpul șederii sale la Moscova, Iliescu a fost secretar al ”Asociației studenților români”.
Apoi, în 1953, după ce s-a întors în România, Iliescu este numit în Comitetul Central al Uniunii Tineretului Muncitoresc (UTM) - viitorul UTC - și secretar al aceluiași organ de conducere a mișcării tineretului comunist, funcții deținute între 1954-1960.
Din februarie 1957 este ales în Marea Adunare Națională (MAN), poziție pe care o va ocupa până în 1985.
În 1960 ajunge adjunct al Şefului Secţiei de Propagandă şi Agitaţie al CC al PCR (1960-1962), apoi şef al Secţiei de învăţământ şi Sănătate din Direcţia de Propagandă şi Cultură a CC al PCR (1962-1965).
După preluarea puterii de Nicolae Ceaușescu, în 1965, Iliescu se numără inițial printre activiștii tineri, loiali politicii, dar şi persoanei sale, folosiţi, printre altele, şi în bătălia cu „baronii” lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, fostul lider al partidului și țării.
Citește și: Bloomberg despre Ion Iliescu: inginer format la Moscova, membru de lungă durată al PCR
Din 24 iulie 1965 este admis în Comitetul Central al PCR, iar pe 11 decembrie 1967 este numit ministru pentru problemele tineretului, funcţie pe care o va păstra până la 17 martie 1971.
Tot în 1971, Ion Iliescu a fost secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, ocupându-se de secţia de Propagandă.
Între anii 1971 - 1974, Iliescu a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş şi între anii 1974 - 1979, preşedinte al Consiliului judeţean Iaşi. De asemenea, din 29 noiembrie 1974, este ales membru supleant (permanent din 30 martie 1979) al Consiliului de Stat.
Ulterior, Iliescu a susținut că a intrat în dizgrația lui Ceaușescu, ajungând director la Editura Tehnică.
În timpul în care a pretins că era „pedepsit” de Ceaușescu, însă, în 1982, la Editura Politică apărea volumul „Problemele globale și viitorul omenirii“, în seria „Idei contemporane“, ce include un material de 28 de pagini scris de Ion Iliescu.
Citește și: Iliescu s-a cățărat la putere pe cadavrul lui Ceaușescu, protectorul său. Executat de Crăciun
Odele pentru Ceaușescu și Marx. Ce scria Iliescu?
Materialul intitulat „Apa ca sursă a dezvoltării economico-sociale mondiale“, scris de Ion Iliescu în cartea „Problemele globale și viitorul omenirii“ din 1982, este o adevărată odă la adresa lui Ceaușescu și a „părinților” socialismului, Karl Heinrich Marx și Friedrich Engels.
Interesant, apoi, în 1992, Iliescu a republicat articolul, cu fix același titlu, într-o carte intitulată “Problemele globale creativitate“, apărută la Editura Tehnică, dar fără pasajele în care cita din Ceaușescu, Marx, Engels și directivele Partidului Comunist Român.
Primul președinte ales al României după Revoluție își explica așa demersul în prefața cărții redactate după Revoluție: „Am adunat sub acest titlu o parte din eseurile, studiile, comentariile, notele de lectură publicate între anii 1981 -1989.“
Odele aduse de Iliescu lui Ceaușescu, PCR și altor corifei ai comunismului în cartea din 1982
Citat din Directivele Congresului al XII-lea al Partidului Comunist Român:
„În acest sens au caracter programatic prevederile Directivelor Congresului al XII-lea al PCR care stabilesc drept obiectiv major al actualei etape «respectarea strictă a limitelor admisibile în procesele generatoare de noxe, precum și pentru recuperarea substanțelor reziduale, construirea de stații de epurare a aerului și apelor, prevenirea degradării fondului funciar, protecția faunei, a pădurilor și vegetației din rezervații, parcuri și locuri de agrement, introducerea unor mijloace de transport nepoluante» ca și sublinierile din raportul tovarășului Nicolae Ceaușescu la cel de-al XII-lea Congres «o mai mare atenție trebuie acordată folosirii raționale a apei în procesele tehnologice, diminuării pierderilor și consumurilor specifice, reducerii poluării și păstrării calității apei, ca factor esențial al echilibrului ecologic.
Vor trebui aplicate în mod riguros prevederile legii cu privire la ocrotirea mediului înconjurător, asigurând echilibrul naturii și ambianța corespunzătoare vieții poporului nostru în prezent și în viitor»“.
Din notele de subsol aflăm că inginerul Ion Iliescu a citat din Directivele Congresului al XII-lea al Partidului Comunist Român cu privire la dezvoltarea economică-socială a României în cincinalul 1981-1985 și orientările de perspectivă până în 1990. Iliescu citează din Raportul celui de-al XII-lea Congres al PCR, prezentat de Nicolae Ceaușescu.
Capitalismul ne conduce spre prăpastie:
„Din acest punct de vedere, apar pe deplin întemeiate aprecierile lui Roger Garaudy din al său «Apel către cei vii»: «Haosul este în logica internă a modelului occidental de creștere – care s-a impus întregii lumi.
Tabloul care ni se înfățișează nu este al sfârșitului lumii, ci sfârșitul convulsiv al unui ciclu istoric, a patru secole de hegemonie a occidentului, a modelului său de creștere și de cultură, care ne conduce astăzi spre prăpastie.
Acest model este, de aceea, neviabil și imposibil… extrapolarea lui înseamnă a împinge lumea a treia spre dispariție sau spre o revoltă generalizată» “.
Ca o ironie, în anii ’90, Ion Iliescu a fost ales să conducă România spre democrația și lumea occidentală pe care, în 1982, o înfiera cu mânie proletară. Dar Roger Garaudy, din care cita Ceaușescu, este un scriitor extrem de controversat. În 1996 a publicat o carte intitulată “Miturile fondatoare ale politicii israeliene“, în care neagă cifra de 6 milioane de victime evreiești ale nazismului. A fost condamnat la închisoare cu suspendare.
Citate din Marx, Engels (Opere, volumul 20)
„Capătă, de asemenea, o mare actualitate aprecierile lui Engels din «Dialectica naturii», în care vorbea de «existența unor disproporții colosale între scopurile propuse (de civilizația umană) și rezultatele obținute» și că «forțele necon-trolate sunt cu mult mai puternice decât forțele puse în mișcare după un plan dinainte stabilit.
Și nici nu poate fi altfel – sublinia el – atâta timp cât cea mai de seamă activitate istorică a oamenilor, cea care i-a înălțat de la animalitate la umanitate, și anume producerea celor necesare traiului, adică ceea ce se cheamă azi producția socială, este cu atât mai mult supusă jocului efectelor nedorite ale unor forțe necontrolate…
Abia o organizare conștientă a producției sociale – conchidea Engels – poate ridica oamenii din punct de vedere social dea-supra lumii animale, după cum producția, în genere, i-a ridicat din punct de vedere biologic“.
