”Gorunul lui Zian, plantat de Părintele Arsenie Boca (Zian Boca) împreună cu colegii săi, absolvenţii anului 1929 ai Liceului Avram Iancu din Brad, s-a prăbuşit in cursul zilei de 10 decembrie 2021.
Gorunul era uscat de mai multi ani, probabil din cauze naturale sau din cauza unor infiltraţii de la un rezervor vechi de combustibIl aflat in apropiere”, a anunțat primarul din Brad.
Florin Cazacu precizează că intenţia conducerii liceului, a administraţiei publice locale în colaborare cu biserica şi cu un grup de credincioşi este de a realiza din lemnul recuperat cel puţin doua troiţe care să fie amplasate la Mănăstirea Prislop şi în curtea liceului, pe locul în care a fost gorunul.