marți 31 martie
Abonează-te
Newsweek România

CFR SA semnează contract de peste 2 miliarde lei pentru modernizarea liniei Craiova–Caransebeș

Data publicării: 31.03.2026 • 17:45
Tren Foto: Freepik (imagine cu rol ilustrativ)
Tren Foto: Freepik (imagine cu rol ilustrativ)

Compania CFR SA anunţă semnarea contractului pentru reabilitarea primului lot din linia feroviară Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeş. Valoarea lucrărilor depăşeşte două miliarde de lei, acestea urmând să dureze cinci ani, cu zece ani de garanţie.

Lucrările vizează reabilitatea a peste 20 de kilometri de cale ferată, pe ruta Craiova- Filiaşi, de la kilometrul 248+760 de metri la kilometrul 286+735 de metri.

„Contractul a fost atribuit Asocierii TrackWorks, formată din Alstom Transport S.A. şi TERNA S.A., lider al asocierii fiind Alstom Transport S.A.

CFR SA semnează contract de peste 2 miliarde lei pentru modernizarea liniei Craiova–Caransebeș

Valoarea contractului este de 2.037.420.531,88 lei, fără TVA, iar durata totală este de 177 luni, incluzând 12 luni pentru elaborarea documentaţiilor tehnice, 42 de luni pentru execuţia lucrărilor, 120 de luni perioadă de garanţie şi 3 luni pentru activităţile post-recepţie finală. Finanţarea este asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Transport 2021–2027, de la bugetul de stat prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi din alte surse legal constituite”, anunţă marţi CFR SA.

Lucrările includ electrificarea liniei la 25 kV, ceea ce va permite circulaţia trenurilor de marfă cu viteze de 100–120 km/h şi a trenurilor de călători cu viteze de 120–160 km/h. 

Citește și: Realizare „epocală”! CFR reușit să modernizeze 5,8 km de cale ferată, de la 70 km/h la 160 km/h, în 8 ani


„Vor fi implementate instalaţii moderne de centralizare electronică şi sistemul ERTMS nivel 2, care asigură controlul şi siguranţa circulaţiei trenurilor în timp real. Infrastructura va permite o sarcină pe osie de până la 22,5 tone şi operarea trenurilor cu lungimea de până la 740 de metri.

Staţiile vor fi dotate cu peroane înalte, cu lungimi de până la 400 m, adaptate standardelor europene”, subliniază compania de căi ferate, conform News.ro

Contractul mai include lucrări de reabilitare a clădirilor existente din staţiile de cale ferată, modernizarea instalaţiilor sanitare, electrice şi termotehnologice, precum şi optimizarea fluxurilor de circulaţie a călătorilor. 

Centrul de control operaţional va beneficia de un nou sediu, realizat în cadrul aceluiaşi contract, iar pe întregul tronson vor fi modernizate instalaţiile de electrificare şi vor fi implementate soluţii pentru reducerea nivelului de zgomot, inclusiv montarea de panouri fonoabsorbante.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră