Un accident grav s-a produs în municipiul Craiova, între un autobuz și un autoturism. Din primele informații, 20 de persoane au fost implicate, iar șapte au nevoie de îngrijiri medicale. O victimă este în stop cardio-respirator.
Un accident grav s-a produs în municipiul Craiova, între un autobuz și un autoturism. Din primele informații, 20 de persoane au fost implicate, iar șapte au nevoie de îngrijiri medicale. O victimă este în stop cardio-respirator.
Guvernul a prelungit, vineri, termenele de realizare a celor trei spitale regionale de urgenţă de la Iaşi, Cluj şi Craiova, prin aprobarea amendamentului convenit cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) la contractele de finanţare.
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova anunţă că lucrările pentru montarea plaselor şi barierelor de retenţie pe DN7, în zona Valea Oltului, sunt efectuate în avans, faţă de graficul constructorului, la acest moment, având un stadiu de execuţie de peste 75%.
Sistemul energetic național e blocat într-o eroare tehnică, a declarat analistul economic Sorin Dinu, în exclusivitate pentru Newsweek România. Aceasta din cauza confuziei dintre putere (MW) și capacitate reală (MWh), ceea ce lasă rețeaua expusă blackout-ului.
Ministerul Sănătății a anunțat că noul pavilion de politraumă de la Spitalul Clinic de Urgenţă Militar „Dr. Ştefan Odobleja” din Craiova este aproape finalizat și va oferi noi condiții pentru tratarea pacienților în stare gravă.
Ford Otosan Romania cere Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) înregistrarea mărcii OLTCIT, care a făcut istorie la Craiova din 1981 până în 1991. Dacă mașina va reînvia sau nu, rămâne însă de văzut.
Un acrobat spaniol în vârstă de 39 de ani, a căzut de la o înălţime de patru metri, în timpul unui exerciţiu făcut la un spectacol de circ, la Craiova. A fost dus de urgență la spital.
Peste 1.300 de consumatori din municipiul Craiova şi din localităţile Balta Verde, Branişte, Gura Văii, Livezi, Podari şi Rovine sunt afectaţi de întreruperea furnizării gazelor naturale în urma avariei produse, joi seară, la o conductă subterană, pe o stradă din Craiova.