Inflația creşte din nou. Avertismentul BNR privind prețul energiei și combustibililor
Rata anuală a inflației a urcat la 6,61% în septembrie 2026, de la 6,17% în august, impulsionată de scumpirea consistentă a combustibililor și a gazelor naturale. Banca Națională a României avertizează că tendința de creștere va continua pe termen scurt.
Noua traiectorie a inflației urmează să revină în intervalul-țintă abia în primul trimestru din anul 2028. Mai durează deci spre doi ani până atunci.
Conform analizei Consiliului de Administrație al BNR, presiunile actuale vin direct din șocul energetic și din evoluția cotațiilor petrolului.
Acestea se propagă în lanț asupra materiilor prime și bunurilor finale.
Inflația creşte din nou. Avertismentul BNR privind prețul energiei și combustibililor
De asemenea, incertitudinea politică fiscală și măsurile de consolidare bugetară, asumate prin Planul structural pe termen mediu, convenit cu Comisia Europeană, mențin un grad ridicat de risc la adresa stabilității macroeconomice.
Banca Centrală subliniază că absorbția integrală a fondurilor europene și a tranșelor din PNRR rămâne singura contragreutate viabilă capabilă să atenueze efectele contracționiste ale corecției bugetare și ale tensiunilor geopolitice externe asupra economiei reale și a puterii de cumpărare.
Incertitudini și riscuri decurg însă pe mai departe din evoluția viitoare a prețului energiei electrice, precum și din traiectoria cotației țițeiului, cu implicații asupra cotațiilor altor materii prime și asupra prețurilor internaționale ale unor bunuri intermediare și finale.
Potrivit BNR, incertitudini rămân asociate măsurilor potențial adoptate în viitor, în scopul continuării consolidării bugetare, dincolo de anul curent corespunzător.
Incertitudini și riscuri notabile la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, continuă să genereze însă și conflictul din Orientul Mijlociu și criza energetică.
Lucrul acesta se întâmplă prin efectele potențial exercitate pe mai multe căi, asupra puterii de cumpărare și încrederii consumatorilor.
Citeşte şi: Avertisment global: Prețurile la alimente vor exploda, din cauza secetei și a războaielor
Precum și asupra activității și profiturilor firmelor, inclusiv prin afectarea dinamicii economiilor și a inflației la nivel european/mondial și a percepției de risc față de regiune, cu impact asupra costurilor de finanțare, conform BNR.
În această conjunctură, absorbția și utilizarea la maximum a fondurilor europene sunt esențiale pentru contrabalansarea parțială a efectelor contracționiste ale consolidării bugetare și ale conflictului din Orientul Mijlociu.
De asemenea, și pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziției energetice.