vineri 13 noiembrie
EUR 5.3498 USD 4.8428
Abonează-te
Newsweek România

Nicușor Dan, avertisment la Dublin despre AI: Locuri de muncă vor dispărea, Educația va fi afectată

Data publicării: 13.11.2026 • 20:39 Data actualizării: 13.11.2026 • 20:55
Nicuşor Dan, preşedintele României - Foto: Profimedia Images
Nicuşor Dan, preşedintele României - Foto: Profimedia Images

Președintele a semnalat la summitul informal din Irlanda provocările majore ale inteligenței artificiale, avertizând că automatizarea va elimina anumite specializări și poate compromite procesul cognitiv în educație.

Inteligența artificială poate aduce câștiguri importante de competitivitate și eficiență, dar ridică și probleme legate de responsabilitate, locurile de muncă și educație.

Președintele Nicușor Dan a vorbit despre provocările acestei noi industrii după participarea la reuniunea informală a Consiliului European de la Dublin, unde liderii UE au discutat despre poziția Europei în competiția globală din domeniul inteligenței artificiale.

Nicușor Dan, avertisment la Dublin despre AI: Locuri de muncă vor dispărea, Educația va fi afectată

Șeful statului a subliniat că inteligența artificială reprezintă o adevărată revoluție economică, iar dezvoltarea industriei depinde de mai mulți factori, printre care piața de capital, reglementarea afacerilor la nivelul Uniunii Europene și, în mod esențial, accesul la energie și costul acesteia.  Șeful statului a subliniat că inteligența artificială reprezintă o adevărată revoluție economică, iar dezvoltarea industriei depinde de mai mulți factori, printre care piața de capital, reglementarea afacerilor la nivelul Uniunii Europene și, în mod esențial, accesul la energie și costul acesteia.

„Trăim o revoluție economică odată cu inteligența artificială. Timpul este foarte important, iar dezvoltarea acestei noi industrii este legată de foarte multe elemente economice, cum ar fi piața de capital, reglementarea afacerilor în interiorul Uniunii Europene și, foarte important, energia.

Există o dependență foarte mare a eficienței acestei noi industrii de cantitatea și de prețul energiei”, a declarat Nicușor Dan.

Citeşte şi: Preşedintele Nicușor Dan, la Dublin: Europa trebuie să fie parte din negocierile privind Ucraina

Președintele a vorbit și despre riscurile pe care inteligența artificială le poate genera, în special în ceea ce privește responsabilitatea pentru eventualele accidente provocate de sisteme care funcționează fără un control uman direct.

„S-a vorbit despre riscurile pe care inteligența artificială le poate crea și foarte mult despre responsabilitate și despre cum ar trebui reglementată. Dacă, într-un lanț decizional în care există mai mulți operatori de inteligență artificială, fără ca fiecare dintre aceștia să fie supus unui control uman, se produce un accident la finalul procesului, trebuie să existe o responsabilitate”, a explicat șeful statului.

Nicușor Dan a atras atenția că reglementarea trebuie făcută astfel încât să asigure siguranța, fără să afecteze capacitatea Europei de a concura într-un domeniu în care competiția economică se anunță foarte intensă.

Citeşte şi: Casa Iorga din Albania ar putea reveni în proprietatea României. Nicușor Dan: „Înregistrăm progrese”

Un alt subiect important al discuțiilor a fost impactul social al inteligenței artificiale. Potrivit președintelui, deși noile tehnologii pot crește competitivitatea și eficiența companiilor, ele ar putea duce și la înlocuirea angajaților în anumite domenii de activitate.

„Inteligența artificială aduce competitivitate și eficiență companiilor. Pe de altă parte, în viitorul nu foarte îndepărtat, vor exista specializări economice în care omul va fi înlocuit de inteligența artificială, iar acest lucru va ridica probleme sociale”, a afirmat Nicușor Dan.

Șeful statului a vorbit și despre efectele pe care utilizarea inteligenței artificiale le-ar putea avea asupra educației. El a avertizat că există riscul ca elevii și studenții să folosească tehnologia pentru a obține direct răspunsuri și rezultate, fără să mai parcurgă etapele necesare procesului de învățare. 

Mai multe articole din secțiunea Economie
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră