În cadrul şedinţei au prezentat amendamente primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, grupul PSD şi grupul USR PLUS, însă doar propunerile edilului general au întrunit susţinerea majorităţii.
Un buget al „curățeniei”, cu „deschidere către investiţii"
"Este vorba despre investiţii în termoficare - alocăm bani pentru investiţii în termoficare, este vorba despre investiţii în infrastructură - terminăm Prelungirea Ghencea, pasajul Doamna Ghica, parcarea de la Pantelimon, facem semaforizare inteligentă în ritm alert şi deschidem acele restanţe care au rămas pe mediu: registrul spaţiilor verzi şi un nou plan de calitate a aerului, pentru a putea să adresăm frontal problemele de mediu pe care le avem. Pe scurt, este un buget al curăţeniei, care deschide calea acelor investiţii serioase care să rezolve problemele importante ale vieţii bucureştenilor", a spus Nicuşor Dan.
El a menţionat că elaborarea bugetului, începută încă din luna ianuarie, a fost un "demers dificil" din cauza situaţiei financiare "extrem de dificile", deoarece Primăria Capitalei "nu a fost pusă pe nişte baze economice" timp de ani de zile.
"Este un buget al curăţeniei, din care scoatem cheltuielile inutile, un buget al responsabilităţii, pentru că vrem să recâştigăm încrederea partenerilor noştri. Nu poţi face mari lucrări de investiţii când tu nu plăteşti oameni care ţi-au făcut lucrări încă din primăvara anului 2019. Deci, este un mesaj de seriozitate către întreg mediul de afaceri şi financiar: Primăria Capitalei se va ţine de cuvânt din acest moment, va plăti tot ce a consumat şi va plăti în termen", a susţinut edilul general.
Cheltuieli de 5,85 miliarde lei şi venituri de 5,80 de miliarde de lei
Bugetul Capitalei pentru acest an prevede cheltuieli de 5,85 miliarde lei şi venituri de 5,80 de miliarde de lei și este mai mic cu aproximativ 1,1 miliarde de lei faţă de forma propusă iniţial de primarul general, Nicuşor Dan.
"S-au tăiat anumite sume care veneau din fonduri europene, pentru care ne-am dat seama că nu este realist să estimăm că le vom plăti în cursul acestui an, dar aceste fonduri europene există. În baza lor, putem să începem procedurile de achiziţie şi putem, de asemenea, să revenim cu rectificare în momentul în care aceste proceduri de achiziţii evoluează.
Nu renunţăm la autobuze electrice. Aşteptăm să semnăm în următoarele două săptămâni contractul de furnizare a tramvaielor, care vine pe fonduri europene.
La Glina mă aştept să cheltuim anul acesta undeva de ordinul a 400 de milioane cu care să ne apropiem de finalizarea proiectului. Ghidegeni - e puţin probabil că vom cheltui banii anul acesta, dar sunt sigur că o să îi cheltuim anul viitor, deci pe ce înseamnă fonduri europene sunt doar amânări de plată. Pe reduceri de finanţare la sistemul de termoficare, e adevărat, am tăiat 35 de milioane de lei ca să ne echilibrăm, însă vom avea de-a lungul anului mai multe rectificări şi prin aceste rectificări vom avea mai multe ajustări ale bugetului, pentru că, acum că ne-am aşezat financiar şi avem o credibilitate în faţa mediului de afaceri, putem să ducem o parte din cheltuielile pe care le avem în buget în momentul acesta pentru anii viitori", a explicat edilul general,
„Nu poţi face mari lucrări de investiţii când tu nu plăteşti oameni care şi-au făcut lucrări încă din primăvara anului 2019”
Liderul consilierilor municipali PSD, Aurelian Badulescu, a criticat amendamentul susţinut de primarul general, reproşând diminuarea sumei pentru reabilitarea sistemului de termoficare, a celei pentru achiziţionarea autobuzelor electrice, pentru reabilitarea Şcolii nr. 16, reevaluarea studiului de fezabilitate pentru Spitalul Metropolitan şi eliminarea investiţiei într-un sistem centralizat de distribuţie de oxigen medical la secţia externă a Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş - Spitalul modular Pipera.
"În amendamentul depus, spre surprinderea mea, deşi noi ne-am asumat în bugetul trecut reabilitarea sistemului de termoficare a Municipiului Bucureşti pe o lungime de 31 de kilometri, dumneavoastră veniţi şi diminuaţi drastic bugetul. Iar, dacă mă uit la sumele pe care dumneavoastră le-aţi tăiat, practic vă propuneţi să faceţi doar 5 kilometri din 31", a susţinut reprezentantul PSD.
Nicuşor Dan a replicat că pentru Spitalul Metropolitan există un studiu de fezabilitate în vigoare, dar valoarea investiţiei prevăzute este foarte mare.
"Obiectivul nostru pentru această revizuire a studiului de fezabilitate este să vedem dacă putem să decupăm proiectul acesta de spital metropolitan în mai multe bucăţele, astfel încât cel puţin o parte dintre ele să poată să fie finanţate. (...) Avem un studiu, dar nu avem miliardul pentru acest spital. (...) Pentru proiectare şi execuţie trebuie să plăteşti bani, iar banii aceia nu îi avem în momentul acesta", a afirmat el.
În debutul şedinţei, primarul general a declarat că bugetul este unul de "deschidere către investiţii" prin care municipalitatea vrea să recâştige încrederea partenerilor săi.
"Nu poţi face mari lucrări de investiţii când tu nu plăteşti oameni care şi-au făcut lucrări încă din primăvara anului 2019. Deci este un mesaj de seriozitate către întreg mediul de afaceri şi financiar: Primăria Capitalei se va ţine de cuvânt din acest moment, va plăti tot ce a consumat şi va plăti în termen. Este un buget de deschidere către investiţii, către acele investiţii pe care bucureştenii le aşteaptă de multă vreme. Este vorba despre investiţii în termoficare - alocăm bani pentru investiţii în termoficare, este vorba despre investiţii în infrastructură - terminăm Prelungirea Ghencea, pasajul Doamna Ghica, parcarea de la Pantelimon, facem semaforizare inteligentă în ritm alert - şi deschidem acele restanţe care au rămas pe mediu: Registrul spaţiilor verzi şi un nou Plan de calitate a aerului, pentru a putea să adresăm frontal problemele de mediu pe care le avem", a precizat Nicuşor Dan.