Maramureş: Medic atacat în timp ce resuscita o pacientă la Spitalul Orăşenesc Borşa
Un medic aflat în serviciul de gardă al Spitalului Orăşenesc din oraşul Borşa a fost agresat fizic în timp ce resuscita o pacientă internată, a informat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş.
"Din verificările efectuate a reieşit faptul că, în timp ce acorda primul ajutor unei paciente, mai mulţi membri de familie ai acesteia au intrat în încăpere, iar unul dintre aceştia l-ar fi agresat fizic, distrugându-i ochelarii de vedere. Bărbatul a refuzat emiterea unui ordin de protecţie provizoriu", a precizat Florina Meteş.
Maramureş: Medic atacat în timp ce resuscita o pacientă la Spitalul Orăşenesc Borşa
Conform sursei citate, poliţiştii, sub coordonarea procurorului de caz, continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere.
Citește și Au început lucrările la un spital regional din România. Costă peste 700.000.000 €
Incidentul s-a produs în seara zilei de vineri, în jurul orei 19:00, când poliţiştii din oraşul Borşa au fost sesizaţi prin apel unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că un medic a fost agresat în incinta spitalului.
Citește și Pacienții nu mai au voie sa dea șpagă medicilor. Vor face donații către spital